Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1681: Notă de protest, apogeu pe front și dronă în premieră. Estonia interzice tranzitul grâului rus

Panică la bordul unui avion: Un pasager a fost rănit după ce un geam s-a spart în aer

avion
10 iulie 2026, ora 17:40

Un avion care decolase vineri dimineață din Salonic cu destinația Memmingen, Germania, s-a întors de urgență pe aeroportul din Grecia. În timpul zborului, un fragment desprins din motor a lovit și a spart unul dintre geamurile cabinei. Pasagerul aflat lângă fereastră a fost rănit, iar alte trei persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale, relatează Euronews. 

Incidentul s-a produs la scurt timp după decolare, în timp ce aeronava survola Macedonia de Nord. Potrivit autorităților elene, echipajul a identificat o defecțiune gravă la unul dintre motoare, care nu putea fi remediată în timpul zborului, și a decis să revină imediat pe aeroportul „Makedonia” din Salonic.   

În timpul manevrelor de întoarcere, un fragment desprins de la motor ar fi lovit și avariat unul dintre geamurile cabinei. Pasagerul aflat în apropiere a fost rănit, iar măștile de oxigen s-au declanșat automat. Potrivit unor mărturii, ceilalți călători l-au ținut pe bărbatul aflat lângă geamul deteriorat, după ce curentul de aer l-ar fi tras spre exterior. Autoritățile au precizat însă că fuselajul aeronavei nu a fost fisurat și nu s-a produs o breșă structurală. 

După transmiterea semnalului de urgență, la aeroport au fost mobilizate echipaje de pompieri, ambulanțe, polițiști și alte servicii de intervenție. Aeronava a aterizat în siguranță și a fost direcționată către o zonă specială pentru verificări tehnice. 

Patru pasageri au fost duși la spital. Cei mai mulți au fost externați după investigații, iar o persoană a rămas sub supravegherea medicilor. Compania a transmis că un geam al cabinei s-a desprins în timpul zborului și că un pasager a solicitat îngrijiri medicale după aterizare. 

Compania a trimis o altă aeronavă pentru a transporta pasagerii spre destinația finală. Autoritățile din domeniul aviației civile au deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Compensațiile la căldură ar putea fi majorate, dar criteriile vor fi înăsprite. Ministra Muncii: „Înțeleg îngrijorarea”
/VIDEO/ Compensațiile la căldură ar putea fi majorate, dar criteriile vor fi înăsprite. Ministra Muncii: „Înțeleg îngrijorarea”
/HARTĂ/ Guvernul renunță la planul cu 10 raioane: Moldova ar urma să fie împărțită în trei regiuni
/HARTĂ/ Guvernul renunță la planul cu 10 raioane: Moldova ar urma să fie împărțită în trei regiuni
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
Benzină mai scumpă și motorină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 2 octombrie 2026
Benzină mai scumpă și motorină mai ieftină: Cât vor costa carburanții pe 2 octombrie 2026

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente