Internaționalul moldovean Sergiu Perciun va evolua în Serie B după ce a fost dat sub formă de împrumut de FC Torino la Ascoli.
Site-ul oficial al celor de la Ascoli îl anunță pe Sergiu Perciun drept noul jucător venit sub formă de împrumut de la FC Torino. Cele două formații au legitimat finalizarea acordului valabil până la data de 30 iunie, cu opțiunea unui transfer definitiv.
Perciun este unul din cei mai promițători tineri jucători moldoveni, care a ajuns în Italia în anul 2022, devenind un jucător cheie în Primavera, cea mai importantă competiție de fotbal de tineret din peninsulă.
Până în prezent Sergiu Perciun are 11 selecții la naționala Moldovei pentru care a debutat pe 6 iunie anul trecut. Mijlocașul ar putea debuta pentru noua sa formație în Cupa Italiei când Ascoli va întâlni pe Potenza pe 8 august.






































