Poliția rusă l-a arestat luni pe opozantul Boris Nadejdin, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024. Informația a fost confirmată chiar de acesta pe conturile sale de socializare.
„A venit poliţia. Sunt dus la secţia Dolgoprudnîi” (din regiunea Moscova), a scris pe contul său de Telegram politicianul, declarat vineri agent străin de către Ministerul Justiţiei rus.
Boris Nadejdin, în vârstă de 63 de ani, a declarat că va continua campania de strângere de semnături pentru alegerile parlamentare din 20 septembrie, susținând că legea nu îl va împiedica să candideze.
Totuși, potrivit presei ruse, un amendament introdus în mai 2024 interzice persoanelor declarate agenți străini să participe la alegeri.
„A difuzat informaţii false despre deciziile politice adoptate de autorităţile Federaţiei Ruse, precum şi cu privire la sistemul electoral. A făcut apeluri la manifestaţii şi pichetări neautorizate”, şi-a motivat vineri decizia Ministerul Justiţiei.
Politicianul, care ajunsese la 15% în intenţiile de vot în februarie 2024, a comparat categoria de agent străin cu cea de „duşman al poporului” din timpurile sovietice.
Nadejdin, fost deputat și funcționar al guvernului rus, a încercat să-și depună candidatura la alegerile prezidențiale din martie 2024, pledând, printre altele, pentru negocieri de pace între Rusia și Ucraina. Comisia Electorală Centrală i-a respins însă candidatura din cauza unor nereguli procedurale în procesul de colectare a semnăturilor, decizie pe care acesta a contestat-o în apel.
În aprilie, într-un interviu acordat agenției EFE, Nadejdin a declarat că sistemul autoritar al președintelui rus Vladimir Putin se erodează și devine tot mai predispus la greșeli: „Nu trece nicio zi fără ca un viceguvernator sau un primar să fie arestat. Nici măcar o singură zi”, a subliniat el, adăugând că „situaţia din ţară se înrăutăţeşte în mod obiectiv pe zi ce trece”.




































