Ambasadorul Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch, s-a declarat „surprins” de reacțiile apărute în societate după declarațiile făcute într-un interviu, în care ar fi pus sub semnul întrebării afirmația că Republica Moldova și România au aceeași limbă și aceeași religie. Diplomatul susține că a vorbit „cu respect deplin” față de Republica Moldova și anunță că va purta în perioada următoare discuții pentru a înțelege mai bine îngrijorările generate de declarațiile sale.
„Reacțiile vehemente la ultimul minut al interviului acordat m-au surprins. Este evident că ar fi trebuit să îmi exprim ceea ce este important pentru mine cu mai multă claritate și precizie. Am vorbit cu respect deplin față de țara gazdă, Republica Moldova, și față de toți cetățenii săi, și sper că acest lucru va fi înțeles ca atare”, a declarat ambasadorul într-un clip video.
Hubert Knirsch a mai subliniat că respectă cetățenii Republicii Moldova și și-a exprimat speranța că acest lucru va fi perceput în mod corespunzător.
Am vorbit cu respect deplin față de țara gazdă, Republica Moldova, și față de toți cetățenii săi, și sper că acest lucru va fi înțeles ca atare”, a menționat diplomatul.
TV8.md amintește că declarațiile ambasadorului Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch, au stârnit controverse în Republica Moldova și România, după ce diplomatul ar fi pus sub semnul întrebării afirmația potrivit căreia cele două state au aceeași limbă și aceeași religie. În acest context, Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a anunțat că ia în calcul solicitarea unor clarificări, fără a exclude posibilitatea unei erori de traducere sau de interpretare.






















