O femeie de 87 de ani și-a pierdut viața chiar pe trecerea de pietoni, după ce ar fi fost lovită mortal de un automobil. Tragedia s-a produs noaptea trecută, în orașul Drochia.
Potrivit unui comunicat emis de poliție, la volanul autoturismului de model Volkswagen se afla un tânăr de 23 de ani. Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ.
În urma impactului, bătrâna a suferit răni incompatibile cu viața și a decedat pe loc.
Oamenii legii au inițiat un proces penal pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore.





















