Persoanele cu dizabilități care au fost contactate pentru a restitui anumite sume primite sub formă de prestații sociale sunt îndemnate să nu achite nimic până la încheierea verificărilor. Instituțiile responsabile vor vor analiza fiecare caz în parte, pentru a identifica eventualele neconcordanțe, cauzele acestora și soluțiile necesare.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, după apariția mai multor informații în spațiul public, instituția a convocat reprezentanții Agenției pentru Gestionarea Serviciilor Sociale cu Specializare Înaltă, Inspectoratului Social de Stat și Casei Naționale de Asigurări Sociale pentru a clarifica situația.
Instituțiile implicate vor face schimb de date și vor analiza fiecare caz în parte, pentru a identifica eventualele neconcordanțe, cauzele acestora și soluțiile necesare.
„Persoanele care au fost contactate să restituie sume bănești, sunt îndemnate să nu returneze mijloacele financiare până la încheierea verificărilor de către instituțiile competente”, transmite ministerul.
Ministerul Muncii susține că va monitoriza procesul și va urmări ca drepturile beneficiarilor să fie protejate. În cazul în care vor fi constatate erori instituționale, acestea nu ar urma să afecteze persoanele cu dizabilități și familiile lor.
TV8.md amintește că o mamă din Chișinău a fost anunțată că ar fi nevoită să restituie circa 60.000 de lei, după ce copilului său cu dizabilitate severă i-ar fi fost achitate, timp de mai mulți ani, sume mai mari decât cele prevăzute de legislație. Femeia susține că nu a fost informată despre eroare și că responsabilitatea nu ar trebui transferată asupra familiei.
Deputata PAS Ludmila Adamciuc a explicat că serviciul de „Asistență personală” nu poate fi acordat concomitent cu alocația pentru îngrijire, însoțire și supraveghere.




































