Clipe de groază la un teren de joacă din Sipoteni, raionul Călărași. Un camion parcat lângă un scrânciob electric a fost la un pas să provoace o tragedie când instalația a fost pusă în funcțiune. Imaginile care circulă pe internet arată momentul în care scaunele scrânciobului, în care se aflau mai mulți copii, încep să se lovească de bena vehiculului.
Cazul este în atenția poliției, iar Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor spune că a inițiat un control la agentul economic și urmează să verifice atât starea tehnică și condițiile de exploatare a instalației, cât și modul în care au fost respectate cerințele privind informarea consumatorilor.
Incidentul s-a produs ieri, langă o piscină. Pentru că vehiculul a fost parcat foarte aproape de instalație, scaunele scrânciobului, în care erau mai mulți copii, au început să se lovească de prelata camionului. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, dar micuții au tras o sperietură zdravănă.
„În prezent, polițiștii desfășoară verificări pentru a stabili toate circumstanțele producerii cazului, inclusiv dacă au fost respectate normele de siguranță și condițiile de exploatare a instalației” a declarat ofițera de presă a poliției, Oxana Toderiță.
În funcție de rezultatele verificărilor, poliția va decide măsurile legale care se impun în acest caz.




































