Fetița de 7 ani, singura supraviețuitoare a accidentului cumplit din Grecia în care și-au pierdut viața mama, tatăl și sora sa, se află în stare critică la spital. Între timp, șoferul cisternei cu care s-a ciocnit automobilul înmatriculat în Republica Moldova a fost reținut și urmează a fi audiat în fața instanței.
Potrivit presei elene, minora este internată la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Papageorgiou” din Salonic.
Șoferul cisternei, în vârstă de 44 de ani, va fi adus în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Polygyros.
Potrivit Poliției Elene, accidentul s-a produs pe 15 iulie 2026, în jurul orei 18:20. Un autoturism condus de un cetățean străin de 35 de ani s-a ciocnit frontal cu un vehicul comercial de transport marfă, la volanul căruia se afla un cetățean grec de 44 de ani.
În urma impactului, șoferul autoturismului, o femeie de 28 de ani și un bebeluș au murit. Un alt copil, aflat în aceeași mașină, a fost rănit. Cauzele exacte ale tragediei sunt investigate.
TV8.md amintește că o familie de moldoveni a fost implicată într-un grav accident rutier în Grecia. Mama, tatăl și bebelușul lor au murit, iar cel de-al doilea copil al familiei a fost rănit. Incidentul s-a produs în regiunea Halkidiki.
Familia din Republica Moldova venise în zonă pentru vacanță.





































