Zece persoane au murit în urma unui atac cu rachete lansat de Rusia asupra unei nave comerciale care transporta porumb în apropierea portului Odesa, din sudul Ucrainei. Potrivit autorităților ucrainene, este cel mai sângeros atac asupra unei nave comerciale din ultimele săptămâni, în contextul intensificării confruntărilor din Marea Neagră, relatează Reuters.
Marina ucraineană a anunțat că nava „Golden Leo”, sub pavilionul Guineei-Bissau și cu echipaj format din cetățeni indieni și sirieni, a fost lovită duminică de trei rachete de croazieră. În urma impactului a izbucnit un incendiu la bord.
Operațiunea de căutare și salvare a durat întreaga noapte. Autoritatea portuară din Ucraina a precizat că nouă membri ai echipajului și un pilot maritim au fost uciși, iar opt dintre cei 17 membri ai echipajului au fost salvați.
În paralel, un nou atac rusesc asupra orașului Odesa a provocat luni moartea a trei persoane și rănirea altor trei. Șeful administrației militare locale, Serhii Lîsak, a declarat că au fost vizate obiective de infrastructură, fără a oferi alte detalii.
De cealaltă parte, Ministerul rus al Apărării a susținut că forțele sale au lovit în timpul nopții rezervoare de combustibil din portul Odesa, fără a comenta atacul asupra navei „Golden Leo”.
Escaladarea atacurilor din Marea Neagră alimentează temerile privind siguranța transportului maritim și a exporturilor de cereale. Atât Ucraina, cât și Rusia sunt printre cei mai mari exportatori de grâu și porumb din lume, iar intensificarea confruntărilor riscă să afecteze aprovizionarea piețelor internaționale.
Potrivit autorităților ucrainene, atacurile rusești au provocat în această lună moartea a 28 de persoane în regiunea Odesa și au redus semnificativ capacitatea Ucrainei de a exporta cereale prin porturile sale de la Marea Neagră.




















