Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Rachetă rusească doborâtă cu tunul unui avion de vânătoare. Alt pod din Kiev, ținta dronelor

Vor continua compensațiile la energie în Moldova? Ce prevede programul de guvernare propus de Vasile Tofan

bani lei mdl_-37
20 iulie 2026, ora 17:10

Compensațiile la energie vor fi păstrate, dar acordate mai strict, în funcție de veniturile și situația reală a fiecărei familii. Guvernul Tofan promite să reducă, în timp, dependența de ajutorul sezonier prin renovarea locuințelor și măsuri care să micșoreze consumul și facturile. 

Potrivit planului de guvernare propus de Tofan, viitorul Executiv își propune ca mecanismul de stabilire a vulnerabilității energetice să fie perfecționat. 

Compensațiile ar urma să fie calculate în funcție de veniturile și situația reală a fiecărei gospodării, iar familiile cu venituri mici vor avea prioritate în programele de renovare și eficientizare energetică.

Se dorește și „introducerea unor standarde clare pentru deconectare, eșalonarea datoriilor și protejarea consumatorilor aflați în situații critice. Dezvoltarea comunităților energetice și a schemelor prin care gospodăriile, autoritățile locale și întreprinderile mici pot beneficia de producerea locală”.

Vasile Tofan mai promite și o comunicare publică mai clară înaintea modificărilor de tarife sau a reformelor care pot influența facturile.

La capitolul renovarea locuințelor, programul prevede granturi de până la 70% pentru blocurile locative. În 2026, pentru aceste lucrări ar urma să fie alocate peste 200 de milioane de lei. Autoritățile vor să semneze contracte cu cel puțin 30 de asociații de proprietari, care includ peste 3.000 de apartamente. 

Totodată, aproximativ 160 de case din mediul rural, în care locuiesc gospodării cu vulnerabilitate energetică extremă, ar urma să fie renovate cu finanțare de până la 95% din costurile eligibile. 

TV8.md amintește că ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, a declarat anterior că pentru 2025, numărul persoanelor care au beneficiat de compensații a scăzut. Totodată, a subliniat că statul are scopul de a reduce dependența populației de ajutoare temporare, orientându-se spre măsuri care să aducă venituri mai stabile.  

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm astăzi, ora 20:00
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/VIDEO/ Cei care primesc compensații pe nedrept pot fi denunțați: Ministerul Muncii va verifica sesizările cetățenilor
/VIDEO/ Cei care primesc compensații pe nedrept pot fi denunțați: Ministerul Muncii va verifica sesizările cetățenilor

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente