Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1680: Explozii în Moldova, prețul alertelor și avertisment atomic. „Putin repetă cea mai mare catastrofă”

Cine este Valeriu Chiveri, vicepremier pentru Reintegrare și în Guvernul Tofan: „Pentru mine este o onoare”

Valeriu Chiveri
22 iulie 2026, ora 13:59

Valeriu Chiveri își păstrează funcția de viceprim-ministru pentru Reintegrare în Guvernul Tofan și spune că va continua eforturile pentru apropierea locuitorilor de pe cele două maluri ale Nistrului. Potrivit lui, procesul de reintegrare trebuie avansat pas cu pas, prin dialog, consolidarea încrederii și decizii consecvente.

„Pentru mine este o onoare să rămân implicat în acest efort și să îmi continui activitatea în domeniul reintegrării. (...) Voi continua să îmi pun experiența și energia în slujba acestui obiectiv, împreună cu colegii mei, cu aceeași responsabilitate și hotărâre, pentru a apropia, pas cu pas, ziua în care Republica Moldova va fi pe deplin reintegrată”, a declarat Chiveri.

Născut la 26 decembrie 1963, Valeriu Chiveri a studiat la Universitatea de Stat din Moldova în perioada 1985-1990. Ulterior, între anii 1993 și 1995, a urmat un program de masterat în Afaceri Internaționale la Universitatea Națională de Studii Politice și Administrative din București. Și-a continuat studiile la Universitatea de Stat din Moldova între 1997 și 1999.

Chiveri și-a început cariera diplomatică în anul 1995, în funcția de secretar secund în cadrul Departamentului CSI al Ministerului Afacerilor Externe. Ulterior, a fost secretar întâi și consilier în minister, iar apoi a activat în mai multe misiuni ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa.

De-a lungul carierei, Valeriu Chiveri a ocupat funcția de ambasador al Republicii Moldova în Austria și Slovacia și a fost reprezentant permanent al țării pe lângă OSCE. De asemenea, a deținut funcția de viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene. Acesta a activat și în cadrul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, unde a fost lider de echipă.

În februarie 2022, Valeriu Chiveri a fost numit ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Ucraina. Mandatul său la Kiev a coincis cu declanșarea invaziei ruse la scară largă. Diplomatul a fost acreditat și în Turkmenistan, Uzbekistan și Armenia.

Conform declarației de avere pentru anul 2025, Valeriu Chiveri a obținut de la Ambasada Republicii Moldova în Ucraina un salariu de aproximativ 324.000 de lei și o indemnizație de 38.600 de euro. Totodată, de la Cancelaria de Stat, acesta a încasat un salariu de circa 41.200 de lei.

De asemenea, acesta a indicat un teren intravilan și opt terenuri agricole, dobândite între 2008 și 2010 prin donație și contract de vânzare-cumpărare.

La capitolul bunuri imobile, figurează alte șase proprietăți imobiliare dobândite între 2010 și 2020, iar pe lângă acestea, o casă de locuit de 88 de metri pătrați evaluată la 24.437 de lei și un apartament de 109,8 metri pătrați achiziționat în 2019 cu 3.150.000 de lei, evaluat ulterior la circa 2,7 milioane de lei.

Chiveri a indicat în declarația și o Toyota Rav4 din 2023, evaluată la 33.831 de euro. Totodată, are două conturi bancare, unul în Austria cu 10.000 de euro și unul în Moldova cu 5.520 de euro.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente