Un bebeluș de trei luni a rămas blocat într-un automobil, după ce ușa mașinii s-a închis, iar cheia a rămas în interior. Incidentul s-a produs în dimineața zilei de astăzi, pe strada 31 August din municipiul Cahul.
Potrivit unui comunicat al IGSU, spelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:39. Salvatorii au constatat că bebelușul se afla în siguranță în interiorul automobilului, însă toate ușile erau blocate. Aceștia au reușit să deschidă mașina în aproximativ trei minute.
Copilul a fost preluat de un echipaj medical și supus investigațiilor necesare. Bebelușul nu a avut de suferit și a fost transmis ulterior părinților.
IGSU îi îndeamnă pe adulți să fie atenți atunci când se află cu copii în apropierea automobilelor și să nu îi lase nesupravegheați în interiorul mașinilor, nici măcar pentru perioade scurte.




































