Procurorul Cristin Ghemu, din cadrul Procuraturii raionului Hâncești, a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). Decizia a fost luată la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon în contextul în care este vizat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari.
Potrivit președintelui Consiliului, Dumitru Obadă, suspendarea se aplică 17 iulie și va rămâne valabilă până la pronunțarea unei hotărâri definitive în cauza penală în care este cercetat procurorul.
Nouă membri ai CSP au votat pentru suspendare, iar Elena Roșior s-a pronunțat împotrivă. Hotărârea poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție în termen de zece zile.
TV8.md amintește că Cristin Ghemu este cercetat pentru corupere pasivă. Potrivit anchetatorilor, acesta ar fi fost implicat în pretinderea unei mite de 400 de mii de dolari, în schimbul soluționării unui dosar penal privind spălarea banilor. La începutul lunii aprilie, procurorul și unul dintre polițiștii reținuți în aceeași cauză au fost plasați în arest preventiv.
Procurorul a fost reținut în baza declarațiilor făcute de Daniel Plugaru, fiul fostului procuror de la Procuratura municipiului Chișinău, Victor Plugaru, care a fost reținut în flagrant în timp ce lua bani pentru a influența mersul unui dosar penal. Bănuitul ar fi pretins 400.000 de dolari, susținând că are influență asupra unor angajați din instituțiile de drept, pentru a obține o decizie favorabilă într-un dosar de spălare de bani.




































