O pisică folosită pentru a transporta droguri într-un penitenciar din Rusia a fost prinsă de gardieni înainte să ajungă la deținuți. Animalul purta două zgărzi improvizate, în care erau ascunse substanțe interzise, relatează Euronews.
Incidentul a avut loc la Colonia Penitenciară nr. 17 din orașul Nijni Novgorod. Potrivit Serviciului Federal Penitenciar al Rusiei, angajații instituției au observat pisica în apropierea închisorii și au reușit să o captureze înainte ca aceasta să intre în incintă.
La gâtul animalului au fost găsite două dispozitive confecționate din material textil. În interiorul acestora se aflau substanțe care ar fi urmat să ajungă la deținuți.
După îndepărtarea zgărzilor, la fața locului a fost adus un câine specializat în detectarea drogurilor. Acesta a confirmat prezența narcoticelor, iar pachetele au fost ridicate de autorități.
Reprezentanții penitenciarului au precizat că pisica nu a fost rănită în timpul intervenției și a fost eliberată după verificări.
Deocamdată, autoritățile nu au anunțat cine ar fi organizat tentativa și nici ce tip sau ce cantitate de droguri se afla în dispozitivele improvizate. Cazul este investigat.





















