Emil Ceban a revenit în funcția de rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Acesta s-a întors la conducerea instituției după opt luni în care a exercitat mandatul de ministru al Sănătății.
Prim-prorectora Olga Cernețchi, care a exercitat atribuțiile rectorului în această perioadă, i-a urat bun-venit lui Emil Ceban și a declarat că revenirea sa este apreciată de comunitatea universitară.
„Comunitatea universitară se bucură nespus de mult de reîntoarcerea dumneavoastră în calitate de rector. Suntem convinși că ați acumulat o experiență vastă la Ministerul Sănătății și veți continuă să depuneți eforturi pentru ca universitatea noastră să prospere. Vă mulțumim pentru devotament și vă dorim multă sănătate și realizări remarcabile în activitate!”, a transmis Olga Cernețchi.
Totodată, Emil Ceban l-a felicitat pe noul ministru al Sănătății, Alexandru Gasnaș, exprimându-și speranța că acesta va consolida colaborarea dintre minister, mediul academic și instituțiile medico-sanitare.
Emil Ceban este unul dintre cei patru miniștri care nu se mai regăsesc în noul Guvern condus de Vasile Tofan.
Medic urolog și profesor universitar, acesta a fost ales rector al USMF „Nicolae Testemițanu” în 2019, devenind primul conducător al instituției desemnat prin votul comunității academice. Anterior, a activat în calitate de asistent universitar, conferențiar, șef de catedră și prorector.
La alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, Emil Ceban a fost ales deputat pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate, de pe poziția a 18-a.





































