Rusia face noi pași pentru extinderea bazei de recrutare militară și pentru consolidarea măsurilor de securitate internă, alimentând speculațiile privind o posibilă nouă mobilizare, transmite Mediafax. Potrivit unei analize publicate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), modificările legislative adoptate în ultimele zile ar putea reprezenta pregătiri pentru o nouă etapă de mobilizare și pentru gestionarea eventualelor proteste interne generate de această decizie.
O dronă militară a fost doborâtă, joi, în sudul județului Buzău, de către un F-16 al Forțelor Aeriene Române. Şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, consideră că situaţia de securitate a României va fi în continuare critică şi a adăugat că trebuie găsite resursele necesare pentru gestionarea ei, cu oamenii și dotările actuale ale țării. Gheorghiţă Vlad nu crede însă că România poate deveni o ţintă directă a Federaţiei Ruse.
UPDATE Un atac cu o rachetă rusească a provocat, vineri, moartea a zece oameni şi a rănit aproape o sută în regiunea Kiev, mai mulţi oficiali din sectorul apărării afirmând că acest atac a vizat o expoziţie anunţată pe reţelele sociale care reunea profesionişti din domeniu, relatează AFP, citată de Agepres.
UPDATE Potrivit ISW, ofensiva lentă a Rusiei în estul Ucrainei continuă să producă aproximativ 1.000 de victime pe zi, în timp ce câștigurile teritoriale rămân limitate. În acest context, Kremlinul ar putea fi nevoit să apeleze la noi resurse umane pentru a susține operațiunile militare, scrie Reuters. Miercuri, camera inferioară a Parlamentului rus a adoptat un proiect de lege care permite persoanelor cu antecedente penale active și nereabilitate să semneze contracte cu Ministerul Apărării în cazul unei mobilizări oficiale.
UPDATE Forţele navale ucrainene au anunţat vineri că au primit pentru prima dată certificarea NATO pentru a conduce forţe multinaţionale de aplicare a unor contramăsuri împotriva minelor, după ce au încheiat Evaluarea NATO Nivel 2 (NEL-2) în timpul exerciţiului Sea Breeze 2026, relatează agenţia de ştiri turcă Anadolu, citată de Agerpres.
UPDATE Publicația Reuters a relatat, într-un amplu material, incidentul legat de doborârea dronei de la Buzău. Surse din Armata Română au declarat pentru publicație că în acest moment se desfășoară o anchetă pentru stabilirea provenienței exacte a dronei, însă „în această parte a lumii, Rusia este cea care atacă”.
UPDATE Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un un mesaj după drona doborâtă la Buzău. Aceasta le-a transmis felicitări Armatei române pentru doborârea dronei. „Spațiul aerian european a fost încă o dată încălcat de o incursiune a unei drone. Felicit Armata română pentru reacția sa rapidă și eficientă, care a asigurat securitatea noastră comună”, a transmis Von der Leyen vineri, într-un mesaj publicat pe X.
UPDATE Generalul român Gheorghiță Vlad a legat aceste incidente de evoluția războiului din Ucraina și de presiunile militare și economice cu care se confruntă Federația Rusă. „Modul în care se desfășoară războiul în Ucraina trădează și un gen de frustrare din partea Rusiei. Pentru că s-a lansat într-o operație specială de mai bine de cinci ani de zile. O operație care durează mai mult decât Al Doilea Război Mondial”, a declarat generalul. Potrivit acestuia, Federația Rusă va continua să folosească toate instrumentele de putere pe care le are la dispoziție pentru a-și atinge obiectivele. „Va merge până la capăt și eu am convingerea că președintele Federației Ruse este în măsură să aplice toate instrumentele de putere astfel încât să-și atingă scopurile”, a spus Gheorghiță Vlad. Întrebat dacă România ar putea deveni o țintă militară directă a Federației Ruse, șeful Statului Major al Apărării a apreciat că un astfel de scenariu este puțin probabil, având în vedere apartenența țării la NATO. „Mi-e greu să cred”, a răspuns generalul Gheorghiță Vlad.
UPDATE Șeful Armatei Române, generalul Gheorghiță Vlad, a declarat vineri, despre nava sub pavilion Liberia lovită de o dronă sau avariată în urma exploziei unei mine marine, la aproximativ 22 de mile sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe, că este posibil ca astfel de incidente să mai aibă loc.
UPDATE Generalul Gheorghiță Vlad, șeful Statului Major al Apărării din România, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, susținută vineri 24 iulie, că vrea să îl decoreze pe pilotul român de la bordul aeronavei F-26, care a doborât drona intrată în spațiul aerian al României. Militarul a subliniat că pilotul merită să fie decorat cu ordin național pentru faptul, având în vedere că este pentru prima dată când România a doborât o dronă, intrată în spațiul aerian, notează Gândul.
UPDATE Noile explicații oferite de conducerea Armatei Române aduc o perspectivă diferită asupra incidentului de vineri, 24 iulie, în urma căruia o dronă a pătruns în spațiul aerian al României și a fost doborâtă în județul Buzău. Din declarațiile șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, reiese că traiectoria aparatului de zbor ridică semne de întrebare cu privire la destinația sa, iar intervenția pentru neutralizarea acestuia s-a desfășurat sub coordonarea NATO.
UPDATE Şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, a afirmat că piloţii aeronavelor au raportat că drona dobprâtă în judeţul Buzău ar fi o ameninţare de tip Shahed şi a adăugat că este foarte greu de speculat dacă aceasta era sau nu încărcată. El a explicat că în cele mai multe situaţii acest tip de dronă a avut încărcătură explozivă la bord, scrie RFI.
UPDATE Presa din Ucraina tratează incidentul în care o dronă a fost doborâtă vineri, 24 iulie, în spațiul aerian al României ca pe un episod petrecut în paralel cu un nou atac lansat de Rusia asupra regiunii Odesa.
UPDATE Drona care a pătruns vineri dimineață în spațiul aerian al României și a fost doborâtă în apropierea localității Padina, județul Buzău, era, potrivit primelor observații ale piloților, un aparat de atac de tip Shahed sau Geran-2, au anunțat reprezentanții Ministerului Apărării Naționale. Aparatul fără pilot a fost detectat în jurul orei 09:39, la aproximativ 20 de kilometri est de Sulina, după care a urmat un traseu prin zona Brăila, Fetești și Buzău. Drona a fost doborâtă în jurul orei 11:00 de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra unei zone nelocuite din apropierea comunei Padina, scrie Știripesurse. Anterior intervenției piloților români, două avioane Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene au lansat o rachetă asupra dronei, în zona județului Brăila, însă proiectilul nu a lovit ținta.
UPDATE Premierul slovac Robert Fico a declarat vineri că Slovacia nu a fost, nu este și nu va deveni membră a „Coaliției Voinței”, grupul de state care sprijină Ucraina, respingând informațiile potrivit cărora țara sa s-ar fi alăturat acestei inițiative, relatează agenția slovacă TASR. Reacția lui Fico vine după ce publicația euBrief a relatat că Slovacia ar fi participat la reuniunea coaliției desfășurată la Paris în luna iulie și ar fi susținut declarația finală adoptată de copreședinții grupului, scrie G4media.



















