Săptămâna acesta vine cu vreme schimbătoare. Ploile își vor face simțită prezența în noaptea de 27 spre 28 iulie, când sunt așteptate și descărcări electrice. Vestea bună este că, de miercuri, până la sfârșitul săptămânii vom avea zile fără precipitații și temperaturi care vor urca treptat până la +35 de grade.
Pe 28 iulie, cerul va fi variabil. Noaptea sunt prognozate ploi însoțite de descărcări electrice, însă în timpul zilei precipitațiile vor înceta, iar vântul va sufla slab. Temperaturile maxime vor ajunge până la +29 de grade, în timp ce noaptea valorile termice vor coborî până la +14 grade.
În perioada 29 iulie–3 august, cerul va fi variabil, treptat senin, iar vremea se va menține în general fără precipitații. Vântul va sufla slab.
Temperaturile vor crește treptat. În următoarele zile maximele se vor încadra între +25 și +30 de grade, iar spre sfârșitul săptămânii vor ajunge la valori cuprinse între +30 și +35 de grade. Și nopțile vor deveni mai calde. Temperaturile vor crește treptat de la +11 la +20 de grade Celsius.




































