O autocisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu benzină, s-a ciocnit cu un buldoexcavator la ieșirea din orașul Hârșova spre Constanța, România. În urma impactului, autocisterna a luat foc, iar șoferul moldovean a fost transportat la spital.
Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău a precizat că conducătorul autocisternei este cetățean al Republicii Moldova. Acesta a suferit traumatisme ușoare și a fost internat la spitalul din Constanța, pentru investigații și tratament. Nu au fost raportate alte victime.
Accidentul a fost urmat de un incendiu puternic, cu flacără deschisă și degajări masive de fum, vizibile de la mare distanță. Autocisterna a ars în totalitate, iar autoritățile române au instituit un perimetru de siguranță pe o rază de 800 de metri, din cauza încărcăturii transportate, relatează HotNews.
Incidentul s-a produs în câmp deschis, la aproximativ trei kilometri de primele locuințe. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din România a precizat că nu a existat un risc imediat pentru populație.
La fața locului au intervenit mai multe autospeciale de stingere, un echipaj specializat în riscuri chimice, biologice, radiologice și nucleare, precum și ambulanțe SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța. În sprijin au fost trimise și autospeciale suplimentare, inclusiv una dotată cu roboți.
Consulatul General al Republicii Moldova la Iași este în contact cu autoritățile române și cu instituția medicală și îi acordă șoferului asistența consulară necesară.




































