Șapte bărbați și o femeie vor ani sta ani grei în pușcărie după ce ar fi comis, acum 5 ani, două tâlhării, dintre care una, soldată cu decesul victimei. În primul caz, produs în iunie 2021, indivizii au spart o casă din Ungheni, de unde au furat 15.000 de lei în numerar și o bijuterie în valoare de 5.000 de lei. O lună mai târziu, hoții au pătruns în casa unei pensionare din Telenești.
„În noaptea lui 10 iulie 2021, doi inculpați, la fel, fiind mascați, au pătruns în gospodărie, în timp ce inculpata a rămas în apropiere pentru a supraveghea zona. Ajunși în locuință, agresorii au atacat victima, aplicându-i multiple lovituri și provocându-i leziuni grave. Ulterior, aceștia au imobilizat-o, după care i-au cerut să le spună unde sunt banii și unde se află seiful. Victima le-a comunicat că nu are bani în locuință, deoarece aceștia sunt păstrați la bancă”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale, Violina Moraru.
Totuși, suspecții au găsit locul în care, victima în vârstă de 72 de ani, își ascundea economiile și au furat aproape 20.000 de lei. Două luni mai târziu, pensionara a decedat pe patul de spital în urma traumatismelor provocate de loviturile din acea noapte. Deși nu și-au recunoscut vinovăția, prima instanță i-a găsit vinovați.
Unul dintre inculpați și capul grupării au fost condamnați la câte 20 de ani de închisoare, alți trei vor sta câte 12 ani după gratii, iar ceilalți doi inculpați, inclusiv femeia, s-au ales cu câte 10 ani de închisoare pentru complicitate. În privința celui de-al șaptelea complice, cauza penală a fost încetată ca urmare a decesului acestuia.
Totodată, prima instanță a dispus încasarea a peste 2,5 milioane de lei cu titlu de compensare a prejudiciilor materiale și morale cauzate. Șase dintre inculpați aveau antecedente penale, se mai precizează în comunicatul Procuraturii Generale.




































