Consilierul municipal MAN, Ion Onța, reținut într-un dosar de escrocherie de peste trei milioane de lei, rămâne în arest la domiciliu. Curtea de Apel Centru a respins contestația avocatei. Prezent la ședință, Onța a declarat că dosarul este fabricat la comandă și că ar fi fost inclusiv amenințat cu moartea pentru a vinde mai ieftin un imobil.
„Aceste pretinse victime sunt foștii mei colegi care au fost intimidați și condiționați să scrie plângerile și să treacă abuziv dintr-un dosar civil în unul penal. Ba mai mult, sunt probe - transferuri oficiale bancare și contracte de vânzare-cumpărare. Avem o relație de colaborare mai mult de 5 ani cu aceste persoane și se arată clar circuitul de bani și ce a fost achiziționat”, a menționat Ion Onța.
Ba mai mult, consilierul susține că finul șefului INI, Arcadie Catlabuga, l-ar fi amenințat cu moartea:
„Mi-a propus ca să soluționeze întrebarea pretinsă tot de ei înaintată sub pretextul să-i vând un bun imobil de la Colonița cu reducere de 40.000 de euro. Sunt dovezi și este înregistrată o plângere la Procuratura Generală”.
Șeful INI respinge categoric toate acuzațiile la adresa sa și a Inspectoratului Național de Investigații și spune că nu-l cunoaște personal pe Ion Onța:
„Nici eu și nici membrii familiei mele nu am avut vreodată relații sau tangențe cu acesta. Cauza penală în care este vizat a fost pornită în baza plângerilor depuse de două persoane, cu respectarea strictă a prevederilor legislației în vigoare. Nu cunosc personal persoanele care au depus plângerile și resping ferm orice afirmație privind presupuse acțiuni de intimidare sau condiționare a participanților la proces din partea angajaților INI.
Subliniez că familia mea nu deține în proprietate sau folosință alte bunuri decât cele declarate în declarația de avere și interese personale și nu deține bunuri înregistrate pe numele unor terțe persoane”.
TV8.md amintește că Ion Onța este vizat într-un dosar în care două persoane ar fi fost prejudiciate cu 155.000 de euro. Potrivit PCCOCS, suspectul le-ar fi promis un randament anual de 20% pentru investiții în proiecte imobiliare din Chișinău.
Anchetatorii susțin că, pentru a crea impresia unor investiții profitabile, bărbatul le-ar fi restituit imediat câte 10% din sumele primite, prezentând plățile drept profit. În realitate, banii ar fi provenit chiar din sumele transferate de presupusele victime.
Prejudiciul este estimat la 3.077.600 de lei. În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul și în automobilul suspectului, oamenii legii au ridicat mai multe probe. Dacă va fi găsit vinovat, Onța riscă între opt și 15 ani de închisoare.
Avocata sa susține că banii au fost investiți în proiecte reale, iar conflictul ar fi unul civil, apărut după ce restituirea sumelor a fost amânată.
Mișcarea Alternativă Națională a anunțat că nu va lua o decizie până la clarificarea situației, fără a menționa numele persoanei vizat: „Există prezumția nevinovăției pentru fiecare persoană”.





































