A mers în vizită la un fost vecin, iar a doua zi a ajuns la spital după ce a consumat, fără să știe, un desert cu droguri. Când femeii i s-a făcut rău și a cerut să fie chemată ambulanța, bărbatul ar fi plimbat-o aproape 40 de minute prin zonă, spunându-i că starea îi va trece. Acesta a fost condamnat la un an de închisoare și obligat să-i achite victimei despăgubiri.
Potrivit unui comunicat al Procuratutii Generale, cazul s-a produs în decembrie 2021. Într-o seară, femeia a mers în vizită la fostul vecin, unde au consumat vin și alte produse alimentare. Bărbatul i-a propus și dulciuri, însă ea a refuzat, spunând că nu îi plac.
Pentru că venise cu mașina și consumase alcool, femeia a decis să rămână peste noapte, urmând să plece a doua zi. Dimineața, înainte de plecare, bărbatul i-a oferit ceai și i-a propus din nou desert. De această dată, femeia a mâncat o cantitate mică.
La scurt timp după ce a ieșit din locuință, aceasta și-a amintit că și-a uitat fularul și l-a rugat pe bărbat să i-l aducă în parcare. În acel moment, femeii i s-a făcut brusc rău. Victima susține că i-a cerut inculpatului să cheme ambulanța, însă acesta ar fi refuzat inițial, spunându-i că starea îi va trece. Timp de aproximativ 40 de minute, bărbatul ar fi plimbat-o prin zonă, în timp ce femeia se simțea tot mai rău și își pierdea cunoștința.
Ajunsă în apropierea unui centru comercial, aceasta a cerut ajutorul oamenilor aflați în zonă. O tânără a sunat la 112 și a încercat să o mențină conștientă până la sosirea medicilor. Femeia a fost transportată la spital.
Martorii au povestit că victima era dezorientată, nu își mai controla mișcările și repeta aceeași expresie. Expertizele au arătat că femeia consumase droguri, iar medicii au precizat că acestea pot provoca reacții grave, inclusiv pierderea cunoștinței și, în cazuri extreme, decesul. Alcoolul le poate amplifica efectele.
În ianuarie 2022, oamenii legii au percheziționat locuința inculpatului. Acolo au fost găsite mai multe recipiente și obiecte cu substanțe vegetale și depuneri suspecte. Expertiza a confirmat că era vorba despre peste 10 grame de marijuana și o cantitate mică de rășină de canabis.
În instanță, bărbatul a recunoscut că deținea marijuana pentru consum propriu, însă a negat că ar fi pus droguri în desertul oferit femeii.
Instanța l-a condamnat la un an de închisoare pentru introducerea ilegală a drogurilor în organismul unei alte persoane. Pentru deținerea drogurilor, acesta a fost eliberat de pedeapsă, după expirarea termenului de prescripție. Totodată, bărbatul a fost obligat să-i achite victimei 20.000 de lei drept prejudiciu moral și încă 3.000 de lei pentru cheltuielile de judecată.





















