Se schimbă regulile de organizare a alegerilor în Autonomia Găgăuză. Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de modificare a Codului Electoral, care integrează organul electoral din Găgăuzia în sistemul național și trece alegerea Adunării Populare la sistemul proporțional. Proiectul a provocat un val de critici. În timp ce deputații PAS vorbesc despre egalitate în fața legii, opoziția susține că noile reguli urmăresc eliminarea candidaților incomozi, transmite UNU TV.
Reprezentanții majorității parlamentare susțin că proiectul asigură egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor și respectarea cadrului constituțional. Aceștia au respins acuzațiile că autonomiei găgăuze i s-ar retrage dreptul de a organiza alegeri.
"Nu putem avea două standarde atunci când vorbim despre drepturile electorale ale cetățenilor. O singură Constituție, un singur stat, o singură responsabilitate pentru oameni și tocmai de aceea acest proiect nu este doar o modificare tehnică. Este o declarație că legea este mai puternică decât conjuntura politică, că instituțiile sunt mai importante decât interesele obscure ale unor demnitari lipsiți de viziune, integritate și respect față de interesul public", a declarat deputata PAS, Larisa Voloh.
"Primul fals care l-am auzit aici în sală este că găgăuzilor li se ia dreptul de a organiza alegeri. Fals! Ei vor continua să organizeze alegerile, doar că în limitele stabilite din Constituția Republicii Moldova, care este una și este pentru toți. Doi că nu au auzit de proiect, nu s-au discutat și nu s-au tradus. Eu aș fi vrut ca voi să fiți prezenți în sala Europa în care s-a discutat, inclusiv și la nivel de adunare, în care oamenii au spus - noi n-avem nevoie de traducere, noi ne-am traduși singuri, noi lucrăm asupra lui, probleme nu sunt și o să ne expunem", a menționat deputatul PAS, Vasile Grădinaru.
Bogdan Țîrdea de la PSRM a acuzat că noile prevederi ar putea afecta statutul juridic special al regiunii autonome, în contextul în care organizarea scrutinelor din regiune trece sub controlul direct al Comisiei Electorale Centrale de la Chișinău.
"Unde mai rămâne atunci statutul juridic special al Găgăuziei? Va dori CEC-ul de la Chișinău - va înregistra candidatul. Nu va dori - nu-l va înregistra. Va dori - va recunoaște alegerile. Nu va dori - nu le va recunoaște. Iar dacă toate deciziile cheie legate de alegerile Bașcanului și ale Adunării Populare sunt luate după regulile stabilite de organele centrale ale puterii, atunci în ce constă autonomia?", a declarat deputatul PSRM, Bodgan Țîrdea.
Același scepticism vine și de la nivel local. Deputatul Adunării Populare, Grigore Dulgher, consideră că noile reguli vor fi folosite ca un filtru politic:
"Toate modificările care au fost făcute sub pretextul așa-numitelor alegeri corecte și transparente ale viitoarei componențe a Adunării Populare și ale viitoarelor, probabil, alegeri pentru funcția de bașcan, se reduc la faptul că trebuie creat un astfel de filtru încât persoanele incomode, cu o altă opinie, simplu să nu fie dorite aici, ci să fie nevoie doar de ai lor".
Adunarea Populară a Găgăuziei urma să examineze vineri subiectul privind declararea vacanței funcției de bașcan și stabilirea datei noilor alegeri. Doar că ședința nu a mai avut loc din lipsă de cvorum.
Amintim că joi, Parlamentul a aprobat completarea Codului electoral cu reglementările privind organizarea alegerilor în autonomia găgăuză. Astfel, alegerea deputaților în Adunarea Populară va trece la liste de partid, dar scrutinul din 15 noiembrie 2026 se va desfășura pentru ultima dată în baza sistemului uninominal. La fel, Consiliul Electoral Central din regiune va fi integrat în sistemul național unitar, adică va fi subordonată regulilor și controlului CEC-ului de la Chișinău.
Întâlnirile cu alegătorii se vor putea desfășura doar în afara orelor de program ale instituțiilor publice, iar concurenții electorali vor putea folosi, pe lângă conturile bancare tradiționale, și conturi de plată oferite de prestatori nebancari autorizați de BNM. Proiectul de lege urmează să fie aprobat și în lectura a doua.





































