A erupt Fuego! Este vorba despre unul dintre cei mai activi vulcani din America Centrală. Autoritățile din Guatemala au emis alertă portocalie la nivel național și au dispus evacuarea preventivă a locuitorilor din satele aflate în apropierea vulcanului.
Din cauza activității vulcanice intense, autoritățile au închis școlile din localitățile din zonă, dar și magistrala care leagă sudul țării de orașele alăturate. Până în prezent nu au fost raportate victime. Autoritățile monitorizează permanent evoluția erupției și avertizează că situația se poate schimba rapid.
Vulcanul Fuego a început să erupă luni dimineață, dar peste noapte acesta s-a activizat substanțial. Potrivit autorităților, vulcanul aruncă în atmosferă lavă, gaze și cantități importante de cenușă, existând riscul ca erupția să afecteze localitățile din apropiere.
Cu o altitudine de aproape patru mii de metri, Fuego este considerat cel mai activ vulcan din America Centrală și provoacă frecvent evacuări preventive.




































