Elevii de liceu din Danemarca vor trebui să își susțină oral lucrările scrise, pentru a demonstra că acestea le aparțin și că nu au fost realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. Măsura îi vizează pe tinerii cu vârste între 16 și 19 ani și va intra imediat în vigoare, potrivit The Guardian.
Guvernul danez a anunțat că liceenii vor fi încurajați să redacteze mai multe lucrări la școală, în condiții controlate, și nu acasă. În timpul examenelor, instituțiile de învățământ vor putea monitoriza ecranele calculatoarelor și vor instala sisteme care să limiteze accesul la anumite platforme și servicii online.
„Din păcate, avem o problemă cu frauda prin folosirea inteligenței artificiale în licee. Trebuie să acționăm acum”, a declarat ministrul danez al Educației, Magnus Heunicke.
Prima măsură prevede susținerea orală a lucrărilor ample redactate acasă. Aproximativ 9.000 de elevi pregătesc anual astfel de proiecte, iar de acum înainte vor trebui să le prezinte și să răspundă la întrebări despre conținutul lor.
Autoritățile speră că noul sistem va permite profesorilor să verifice mai ușor dacă elevii au înțeles tema și dacă au realizat singuri lucrarea. Totodată, liceele vor fi obligate să folosească instrumente de monitorizare în timpul examenelor scrise și să instaleze firewall-uri pentru a restricționa accesul la resurse nepermise.
Ministerul Educației pregătește și o strategie națională privind utilizarea inteligenței artificiale în școli. Oficialii spun că scopul nu este interzicerea totală a noilor tehnologii, ci stabilirea unor reguli clare, astfel încât acestea să nu afecteze capacitatea elevilor de a gândi și de a lucra independent.



















