Cotațiile petrolului au crescut luni dimineață, pe fondul incertitudinilor privind redeschiderea rapidă a Strâmtorii Ormuz. Iranul a anunțat că negocierile cu Omanul privind reluarea traficului prin strâmtoare au ajuns în faza finală, însă Teheranul precizează că redeschiderea rutei este condiționată de îndeplinirea unor cerințe suplimentare de către Statele Unite.
Cotația petrolului Brent a urcat cu 91 de cenți, echivalentul unei creșteri de 1,09%, până la 84,46 dolari pentru un baril. În același timp, petrolul american West Texas Intermediate (WTI) s-a apreciat cu 61 de cenți, sau 0,78%, ajungând la 78,79 dolari pe baril, potrivit Reuters.
Creșterile vin după ce ambele repere petroliere au înregistrat săptămâna trecută scăderi de peste 7%, în urma declarațiilor secretarului american al Trezoreriei, Scott Bessent.
„Există posibilitatea să ajungem astăzi sau mâine la un acord pentru deschiderea Strâmtorii și pentru revenirea la o situație mai normală în acest conflict”, declara marți oficialul american.
Iranul a anunțat duminică că negocierile cu Omanul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz au ajuns în „etapele finale”. Totuși, Teheranul a precizat că reluarea traficului maritim este condiționată și de îndeplinirea unor cerințe suplimentare de către Washington.
Printre condițiile formulate de Teheran se află acordarea unor compensații, încetarea amenințărilor și a acțiunilor militare americane împotriva Iranului și a aliaților săi din Liban, Palestina, Yemen și Irak. Iranul mai solicită ridicarea blocadei navale și a sancțiunilor, precum și deblocarea activelor sale.
Presiunile asupra aprovizionării cu petrol s-au intensificat și în urma unui atac asupra unei instalații petroliere din Arabia Saudită. Gruparea Houthi din Yemen, aliată cu Iranul, a revendicat duminică atacul asupra rafinăriei Jazan, operată de compania Aramco.




































