Dimineață cu ghinion pentru șoferii care au trecut azi prin sensul giratoriu de la Cricova. Cinci echipaje de poliție și o echipă de monitorizare a traficului au tras pe dreapta zeci de conducători auto, iar încălcările au fost care mai de care: de la șoferi fără permis, până la cei surprinși fără centura de siguranță. Unii au încercat să facă haz de necaz, alții au negat încălcările și s-au contrazis cu oamenii legii, iar cei mai sinceri și-au recunoscut greșelile. Oamenii legii anunță că în următoarele săptămâni vor intensifica controalele și îi avertizează pe șoferi să respecte Regulamentul Circulației Rutiere.
Acest Mercedes a ajuns la parcarea specială după ce polițiștii au stabilit că tânărul de la volan conducea fără permis. Când am încercat să aflăm ce s-a întâmplat, băiatul și-a ascuns fața și a negat că el ar fi fost la volan.
„-Povestește-ne ce s-a întâmplat, de ce ai urcat fără permis la volan? -Pot să-ți povestesc la ureche dacă vrei. -Nu la ureche, la microfon. -Nu, la microfon nu. De ce ai urcat la volan fără permis? -Dar cine a spus că m-am urcat la volan? Dar unde erai. -La pasager. -Dar la volan cine era? -Mașina mergea pe autopilot. -Și nimeni nu era la volan? -Nu.”
Pe lângă faptul că rămas fără mașină, șoferul s-a ales și cu o amendă de trei mii de lei. Chiar și așa, tânărul a insistat în continuare că nu merita această sancțiune.
„-Eu singur nu știu pentru ce. Că eram la pasager? Amenda nu-i a mea. -Păi erai la volan. -Amenda nu-i a mea. -Cum nu este a ta, dar a cui este? -A unui prieten. -Și de ce este la tine? -M-a rugat să o țin.”
În timp ce unii șoferi sunt sancționați pentru o singură abatere, Artur a aflat de la polițiști că a acumulat în ultimele săptămâni, tocmai 14 încălcări. În consecință, bărbatul a rămas fără permis de conducere pentru o lună.
„-Cum ați putut să comiteți 14 încălcări? -Centura s-a blocat și am mers fără centură. -Toate 14 încălcările sunt doar din cauza că nu ați cuplat centura? Centura și telefonul, sunam la meșteri care repară centurile...asta-i situația. Eu la viteză așa...am o cărămidă sub pedală și nu accelerez, dar iată cu centura o să o repar deja.”
Chiar și fără permis, Artur a încercat să trateze situația cu umor, în timp ce polițiștii îi calculau amenda.
„Eu îmi știu încălcările dar banii deja... până la trei zile este mai ieftin, după trei zile este mai scump și așa mai departe, aici avem și ofertă, dacă plătești mai repede...la vreo doi pensionari o să le achit pensia pentru un an de zile și asta e.”
Nici de această dată nu au lipsit discuțiile aprinse dintre polițiști și șoferi. O familie revenită din Franța a prezentat o asigurare pentru automobil, însă documentul era valabil doar pentru Uniunea Europeană, nu și pentru Republica Moldova.
„- Avem asigurare pentru că e Franța, noi suntem în Europa, nu suntem în Rusia și iată cu foaia asta eu toată Europa pot să o circul, asta este asigurarea mea. Da-ți-mi vă rog foița aceea. - Asta a fost valabilă până pe data de nouă iulie 2026. - Dar noi ce, suntem în 2027 acum? - Noi acum suntem în luna a opta.”
Un alt șofer a rămas fără plăcuțele de înmatriculare, după ce polițiștii au depistat că automobilul avea sistemul de evacuare modificat. Tânărul ne-a spus că mașina îi aparține unui prieten, dar, cel mai probabil, amenda va trebui să o achite el.
„- Ce încălcare s-a depistat la mașină? - Din cauza la țeava de eșapament, nu cunosc. - Care este problema? - Spune că e goală sau ceva nu-i corespunzător. - Ce amendă riscați? - Încă nu știu, dar nu-i mașina, e a unui prieten. - Dar amenda o să o achitați dumneavoastră? - Așa iese...”
Potrivit oamenilor legii, conducătorul va trebui să achite o amendă de până la 600 de lei.
„ E modificat sistemul de evacuare, lipsesc tobele finale la țeava de eșapament.”
Au fost însă și șoferi care nu au încercat să-și justifice încălcările. Nicolae și-a recunoscut greșeala și a admis că nu a fost suficient de responsabil atunci când a circulat fără centura de siguranță.
„- O singură dată a fost sau de mai multe ori? - Cred că sunt de mai multe, acuș verificăm. - Cumva vă aduceți aminte că a fost de mai mute ori? - Probabil, nu neg, mai ales când e fixat video nu are rost să neg - Dar de ce mergeați fără centură? - Cred că nu am fost destul de responsabil. - Ce încălcări mai ai? - Nu mai am. - Sigur? - Sigur! - Dar dacă polițiștii vor verifica? - Lasă să verifice, eu sunt curat.”
Iar astfel de controale vor continua, în toată țara. În lunile august și septembrie, când traficul devine mai aglomerat, inclusiv din cauza revenirii diasporei, oamenii legii anunță filtre și controale mai riguroase pentru a preveni încălcările și accidentele.
„Scopul nostru nu este să sancționăm participanții la traficul rutier, ne dorim să avem drumuri sigure, ne dorim ca șoferii să conștientizeze faptul că atunci când comit o abatere în trafic, consecințele acestora pot fi destul de grave”, a declarat ofițera de presă INSP, Ana Chiselița.
Potrivit poliției, viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor grave. Din ianuarie până în iulie, 31 de oameni au murit în accidente provocate de viteză. În schimb, numărul total al accidentelor este în scădere. În primele șapte luni ale anului trecut au fost înregistrate 1.209 accidente, iar în aceeași perioadă a acestui an, cu 79 mai puține. A scăzut și numărul persoanelor care și-au pierdut viața în accidente rutiere. Dacă anul trecut, în primele șapte luni, au murit peste 100 de oameni, în acest an bilanțul este de 80 de victime.




































