Cel puțin cinci persoane au fost ucise, iar alte 21 au fost rănite în urma atacurilor rusești asupra orașelor Zaporojie și Kiev, în noaptea de 10 spre 11 august. În capitala Ucrainei, un spital pentru copii a fost, de asemenea, lovit în timpul bombardamentelor.
Guvernatorul regiunii Zaporijjea, Ivan Fedorov, a confirmat că forțele ruse au vizat centrul regional cu rachete balistice și bombe aeriene ghidate. Potrivit acestuia, loviturile au avariat locuințe și alte clădiri, provocând incendii și întreruperi ale energiei electrice, transmite Kyiv Independent.
La Kiev, primarul Vitali Kliciko i-a avertizat pe locuitori că asupra capitalei are loc un atac și i-a îndemnat să se adăpostească. Acesta a anunțat că echipele medicale au fost trimise la locul unei explozii din districtul Șevcenkivski, unde autoritățile locale au raportat ulterior că un depozit a fost avariat.
Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, unul dintre atacuri a vizat teritoriul unui spital pentru copii din districtul Șevcenkivski. La fața locului s-au format două cratere, iar ferestrele clădirii și o conductă de gaz au fost avariate. Angajații serviciului de gaze au eliminat scurgerea.
Copiii și personalul medical se aflau în adăpost. Nu au fost înregistrate decese sau persoane rănite în incinta spitalului.
În total, Rusia a lansat asupra Ucrainei 120 de drone, precum și rachete balistice și de tip Zircon.
TV8.md amintește că cel puțin 12 persoane au murit, iar alte 39 au fost rănite în urma unui atac al Ucrainei asupra orașului Nijnekamsk, din Republica Tatarstan. Informația a fost anunțată pe 10 august de serviciul de presă al președintelui regiunii.
Atacul a avut loc după ce, duminică, în Ucraina au fost raportate mai multe victime și pagube în urma atacurilor rusești. La Harkov, două persoane au murit, iar cel puțin 21 au fost rănite după ce un bloc de locuințe din cartierul Saltivski a fost lovit. La Odesa, un atac cu rachete a avariat mai multe clădiri rezidențiale și a rănit cel puțin opt persoane.

































