Cetățenii Republicii Moldova sunt asigurați integral cu energie electrică pentru ziua de 13 august. Energocom a rezervat toate volumele necesare pentru acoperirea consumului, iar oprirea completă a Centralei Nucleare de la Cernavodă nu afectează direct livrările către țara noastră.
Potrivit unui comunicat al Energocom, pentru astăzi, s-au achiziționat în total 9.749 MWh de energie electrică. Cea mai mare parte, peste 64%, provine din contracte bilaterale de import, iar circa 30% este asigurată din surse regenerabile locale și eligibile.
Alte volume au fost cumpărate de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri, iar o parte mai mică este furnizată de centralele electrice de termoficare.
Compania precizează că oprirea Centralei Nuclearelectrice Cernavodă nu afectează direct Republica Moldova, deoarece Energocom nu are în prezent un contract activ de livrare cu Nuclearelectrica. Între cele două companii există doar un contract-cadru, care permite achiziții atunci când este nevoie și există energie disponibilă.
Totuși, Energocom avertizează că reducerea capacităților de producție din regiune poate diminua cantitățile disponibile pe piață și poate pune presiune asupra prețurilor.
În acest context, cetățenii sunt îndemnați să consume rațional energia, în special între orele 18:00 și 23:00, și să folosească, pe cât posibil, aparatele cu un consum ridicat în alte intervale ale zilei.
TV8.md amintește că pe 28 iulie, Republica Moldova a intrat pentru 30 de zile în stare de alertă în sectorul energetic. Premierul Vasile Tofan a precizat că măsura este necesară pentru a preveni un deficit mai mare, în special în plin sezon agricol, după ce livrările de combustibil au fost afectate de mai multe crize din regiune. Totodată, Dunărea a secat atât de mult încât centrala nucleară românească, care produce curent și pentru Republica Moldova, a trebuit să-și reducă producția.






































