Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

/VIDEO/ Ion Onța scapă de arest la domiciliu: A predat brățara de monitorizare electronică

Ion Onța
13 august 2026, ora 17:22

Consilierul municipal MAN, Ion Onța, scapă de arest la domiciliu. Măsura preventivă a expirat astăzi, iar procurorul de caz nu a solicitat prelungirea acesteia. Onța a mers să predea brățara de monitorizare electronică pe care a purtat-o timp de o lună.

„Am purtat-o o lună. Astăzi o las aici, poate va mai fi utilă”, a spus consilierul, referindu-se la brățara de monitorizare.

Și de această dată, Onța l-a vizat pe șeful Inspectoratului Național de Investigații, Arcadie Catlabuga, susținând că aceasta i-ar putea fi de folos dacă acuzațiile pe care le-a formulat anterior la adresa lui se vor confirma. „Dar acest lucru nu îl decid eu. Îl va decide justiția”, a adăugat Onța.

TV8.md amintește că Ion Onța este vizat într-un dosar penal în care două persoane ar fi fost prejudiciate cu 155 de mii de euro. Potrivit PCCOCS, acesta le-ar fi promis un câștig anual de 20% în schimbul unor investiții în proiecte imobiliare din Chișinău. Prejudiciul estimat de anchetatori depășește trei milioane de lei.

Consilierul MAN a fost reținut pe 14 iulie. Ulterior, după ce a fost plasat în arest la domiciliu, Onța a declarat presei că dosarul său este fabricat, la comanda șefului INI, care i-a fost chiar și partener de afaceri, prin interpusul Sergiu Rău, finul de cununie al lui Arcadie Catlabuga. Sergiu Rău a recunoscut că a avut tangențe cu Onța, dar nu și nașul său de la INI. Ultimul a declarat că nici nu-l cunoaște.

Inspectoratul General al Poliției a calificat declarațiile lui Onța drept o formă de „presiune asupra anchetei” și a precizat că acuzațiile formulate de acesta nu ar fi susținute de probe. În replică, avocata consilierului a acuzat poliția de încălcarea prezumției de nevinovăție și a negat că declarațiile clientului său ar reprezenta presiuni asupra anchetatorilor.

Dacă va fi găsit vinovat în dosarul penal, Ion Onța riscă de la opt la 15 ani de închisoare.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/LIVE/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet
/LIVE/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente