Tânărul de 24 de ani, rănit prin împușcare în seara zilei de 12 august, pe un câmp din apropierea localității Congaz, se află în continuare în stare gravă și este inconștient. Informația a fost confirmată pentru TV8 de reprezentanții Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău.
Bărbatul se află în stare stabilă și este menținut în sedare medicamentoasă. Anterior, acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale la Spitalul Raional Comrat, iar pe 14 august a fost operat din nou la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău.
În prezent, pacientul urmează tratament conform protocoalelor medicale și este monitorizat permanent de o echipă multidisciplinară.























