O judecătoare federală americană a declarat vineri ilegală înghețarea acordării vizelor care permit rezidența permanentă în Statele Unite, măsură decretată în ianuarie pentru 75 de țări. Printre statele vizate se numără și Republica Moldova.
În decizia sa, care reprezintă o nouă lovitură pentru agenda antiimigrație a președintelui Donald Trump, judecătoarea Jeannette Vargas, de la un tribunal federal din New York, a stabilit că măsura „contravine legii” și că a fost adoptată cu depășirea atribuțiilor legale ale secretarului de stat Marco Rubio.
Măsura, intrată în vigoare la 21 ianuarie, viza vizele de imigrare, destinate persoanelor care doresc să se stabilească permanent în Statele Unite, și afecta cetățeni din 75 de țări, printre care Somalia, Rusia, Afganistan, Brazilia, Iran, Irak, Egipt, Nigeria, Thailanda, Yemen și Republica Moldova.
În decizia judecătoarei se arată că Departamentul de Stat a considerat că imigranţii din aceste ţări prezintă „un risc ridicat de a recurge la asistenţă socială sau de a deveni o povară pentru finanţele publice”.
În hotărâre se mai precizează că funcţionarii consulari au fost instruiţi să refuze vizele de imigrare chiar şi atunci când au stabilit că este puţin probabil ca solicitantul să devină o povară pentru finanţele publice şi îndeplinea cerinţele pentru obţinerea vizei.
Hotărârea emisă vineri anulează orice refuz de viză bazat exclusiv pe această politică.
TV8.md amintește că Statele Unite ale Americii au hotărât să suspende pe 14 ianuarie 2026, vizele acordate unui număr de 75 de țări, printre care Republica Moldova. Autoritățile de la Chișinău au precizat atunci că măsura are caracter administrativ și nu constituie o interdicție generală de călătorie sau de acces în SUA.





































