Legendara cântăreață de muzică country, dar și actriță, Dolly Parton, a murit la vârsta de 80 de ani. Anunțul a fost făcut de familia acesteia.
Moartea artistei a fost anunțată marți, 25 august 2026, de nepotul său, Bryan Seaver, prin intermediul rețelelor sociale ale familiei.
„Eu și familia mea am împărtășit o viață întreagă de amintiri frumoase cu Dolly, dar la fel ați făcut și voi. Ea a fost mereu prezentă pe televizorul vostru, pe pick-up-ul vostru, pe CD-urile voastre sau în lista de redare de pe telefonul vostru, devenind astfel un membru cu drepturi depline al familiei voastre”, a declarat acesta.
Cu doar câteva zile înainte, Dolly Parton vorbise public despre problemele sale de sănătate și despre faptul că încă încerca să se recupereze.
Într-un interviu public, artista declara că a fost nevoită să anuleze mai multe concerte și se gândea la organizarea unor spectacole prin care să fie reprezentată printr-un avatar.
De asemenea, interpreta a vorbit despre starea sa de sănătate, pe fondul problemelor medicale cu care se confrunta și al morții soțului ei, Carl Dean, cu care a fost căsătorită aproape 60 de ani. Acesta s-a stins din viață în luna martie a anului trecut.
„Mă confrunt cu unele probleme de sănătate cărora pur și simplu nu le-am acordat atenție atunci când aveam grijă de Carl. Nu e ca și cum nu aș fi trecut prin perioade grele din punct de vedere al sănătății”, menționa Parton.
Cauza decesului legendei muzicii nu a fost precizată de familie.
Una dintre cele mai iubite artiste din istoria muzicii country, cântăreață, compozitoare, actriță, antreprenoare și filantropă, Dolly Parton a devenit una dintre cele mai recognoscibile personalități ale culturii americane, cu o carieră care s-a întins pe mai multe generații. A fost cunoscută pentru vocea sa inconfundabilă, cântecele devenite clasice, ținutele spectaculoase și umorul cu care își ironiza propria imagine.
A scris sute de cântece, printre cele mai cunoscute sunt „Jolene”, „Coat of Many Colors” și „I Will Always Love You”. A vândut peste 100 de milioane de discuri la nivel mondial și a obținut 11 premii Grammy.





















