Mai mulți reprezentanții ai opoziției s-au arătat nemulțumiți de inițiativa guvernării de a desfășura o paradă militară cu ocazia Zilei Independenței. Aceștia invocă cheltuieli prea mari, prezența unor militari străini sau faptul că manifestația ar putea stârni frică în rândul cetățenilor. În replică, cei de la Guvernare spun că o aniversare trebuie sărbătorită așa cum se cuvine - cu fast.
„Moldova, reieșind din cerințele Constituției cu un statut neutru militar și situația economică în care suntem, nu este locul și nici necesitatea de a cheltui baniiși de a petrece parada militară cu ostași străini, indiferent din ce țară sunt, de aceea sunt împotriva paradei militare”, a declarat deputatul independent, Vasile Tarlev.
„Mai bine dați acești bani pentru întreținerea școlilor, pe cine vreți să speriați, pentru ce se face acest lucru, de ce se face această provocare. - De ce o considerați provocare? - În primul rând pentru că acum nu avem bani pentru salarii și agricultură și noi cheltuim bani pentru nu înțeleg ce. Haideți să facem modest”, a menționat deputatul PSRM, Igor Dodon.
„Cred că organizarea paradei militare provoacă neînțelegeri și îmi fac griji în special pentru cetățeni. În această perioadă, trebuie să să dăm dovadă de inițiative pașnice care să confirme statutul nostru de neutralitate”, a declarat deputata PCRM, Diana Caraman.
Nu toți reprezentanții opoziției sunt însă de aceeași părere.
„Sunt solidar cu parada, 35 de ani - este o zi frumoasă, trebuie să demonstrăm că suntem țară nu doar pe hârtie, cu cât mai mulți cetățeni vor participa, așa se crește patriotismul. Când Guvernul cheltuie milioane de lei pe concerte și a lor sunt mai scumpe ca ale mele cu Vasile Basta și Ruki Verh care nu ajung, iată aici am întrebări”, a subliniat deputatul Partidului Nostru, Renato Usatîi.
Cei de la conducere spun însă că Republica Moldova nu împlinește 35 de ani de independență în fiecare an, iar aniversarea este un prilej bun pentru organizarea unor manifestații mai deosebite.
„Sunt perioade mai complicate, dar sunt și sărbători, când avem o sărbătoare în familie ne adunăm toți, punem haina cea mai frumoasă, invităm oaspeți, prieteni. Odată-n viață sunt 35 de ani”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Potrivit autorităților, la parada militară din 27 august vor participa și grupe portdrapel formate din militari din România, Ucraina, Lituania, Italia, Polonia, Franța, Cehia, Statele Unite ale Americii și altele. Nu este clar cât va costa parada propriu zisă, cert este că pentru toate manifestațiile din centrul capitalei, Guvernul planifică un buget de cel mult 10 milioane de lei.




































