Limba română a rezistat chiar și în cele mai vitrege vremuri, iar astăzi o putem vorbi liber, fără teamă. Este mesajul transmis de președinta Maia Sandu de 31 august. Șefa statului a adus un omagiu părinților și bunicilor care au păstrat-o vie și a îndemnat generațiile de astăzi să le transmită copiilor această moștenire.
„Limba română este parte din ființa noastră. Părinții și bunicii noștri au continuat să o vorbească și în cele mai vitrege vremuri, în ciuda interdicțiilor și umilințelor. Datorită lor, limba română a dăinuit pe această bucată de pământ”, a declarat Maia Sandu.
Președinta a subliniat că libertatea de a vorbi românește vine și cu responsabilitatea de a păstra limba vie și de a o transmite generațiilor următoare:
„Astăzi o putem vorbi liber, fără teamă. Cu atât mai mult, avem datoria să avem grijă de ea. Și, mai ales, să le transmitem copiilor noștri dragostea pentru limba română, așa cum am primit-o și noi de la cei dinaintea noastră.”
Maia Sandu și-a încheiat mesajul cu un îndemn ca această moștenire să fie lăsată copiilor drept „o limbă vie, vorbită frumos, în care să-și spună poveștile, să-și cânte doinele și să-și rostească dorul”.
Ziua Limbii Române este marcată în Republica Moldova pe 31 august, sărbătoarea avându-și originile în Mișcarea de Renaștere Națională de la sfârșitul anilor ’80. În 1989, în urma Marii Adunări Naționale, limba română a obținut statut de limbă de stat și s-a revenit la grafia latină. În 2023, Parlamentul a înlocuit în legislație sintagma „limba moldovenească” cu „limba română”, iar sărbătoarea de la 31 august a primit oficial denumirea „Limba Română”.




































