O poveste de viață ce se întinde pe aproape un secol. Pentru Teodora Rotaru, limba română nu este doar o parte din istoria țării, ci și din propriul destin. La 96 de ani, femeia își amintește anii în care pentru limba română și tricolor se ieșea în stradă și spune că a fost printre cei care au luptat pentru aceste valori. Medic timp de peste 50 de ani, implicată în viața civică și în activități de voluntariat, Teodora Rotaru continuă să vorbească despre identitate, istorie și dragostea față de neam, transmite UNU TV. De Ziua Limbii Române, își dorește ca generațiile tinere să prețuiască limba pentru care generații întregi au ieșit în stradă și au luptat.
Copilăria Teodorei Rotaru a fost marcată de cele mai grele pagini ale istoriei. Războiul și foametea i-au schimbat destinul încă din primii ani de viață.
„Am trecut prin război, prin foamete. Mureau oamenii sub garduri și tatăl meu îi înmormânta, punându-i un bețișor acolo și scria cine-i din vecini. Chiar soldați și le scria familia”, a povestit medicul și scriitoarea Teodora Rotaru.
Înainte să aleagă medicina, visa să scrie poezii. Însă suferința oamenilor, pe care o vedea zilnic, a făcut o să-și schimbe drumul:
„De mică, adică la școală, scriam poezii, povești, aveam talent și speram să devin poetesă. Dar văzând cum mor oamenii de foamete, cum mor oamenii pe sub garduri, stau răniți și din Moldova și din Uniunea Sovietică tot, am spus că numai medic am să devin ca să pot să salvez vieți omenești”.
După absolvirea Școlii Medicale din Cahul, putea rămâne în oraș. A ales, însă, locul în care era cea mai mare nevoie de ea: satul.
„Am absolvit școala medicală din orașul Cahul - trei ani. Și deși erau locuri în Cahul, fiindcă erau răniți, am cerut să-mi dea îndreptare undeva în sat, mai aproape de oameni, săraci, nevoiași, fiindcă din Cahul foarte mulți au trecut Prutul. Dar în sat știu că lor le era mai greu să ajungă și la spital erau mulți bolnavi, răniți. M-am dus în sat unde nu era nici punct medical”.
Avea doar 18 ani când a îmbrăcat halatul alb. De atunci, viața ei avea să se desfășoare în slujba oamenilor:
„Aveam vreo optsprezece ani, eram mică, slabă. Mă chemau să primesc naștere și se uitau la mine. Mă îmbrobodeam, mă îmbrăcam, pantofi cu toc, o fustă mai lungă ca să semăn cu o moașă. Acolo eram și chirurg, și moașă, și terapeut, și toate profesiile erau ale mele”.
Lipsurile nu au oprit-o. Fără cabinet și fără echipamente, își consulta pacienții chiar în camera în care locuia:
„Acum, totuși, prin sate mai sunt medici, dar înainte, vă închipuiți, mie mi-au mai dat încă un sat. Eu n-aveam nici punct medical. Primeam pe patul unde stăteam la gazdă, așterneam un cearșaf și primeam, consultam bolnavii. – Totuși acum sunt mai mulți medici. – Da, acum sunt mai mulți, deși mulți au plecat peste hotare. Eu am rămas. după universitate, puteam să plec, chiar au plecat mulți evrei. Eu știu precis, colegi de-ai mei. Erau săraci, erau plățile în ruble, cu care nu puteai să cumperi nimic aproape”.
Spune că a rămas acasă din dragoste pentru țară și cu speranța că într-o zi, Republica Moldova își va găsi locul în marea familie europeană:
„Am rămas, fiindcă îmi iubesc foarte patria. Și mă gândesc că dacă eu am să rămân aici, o să facem unirea cu patria mamă. Vreau să văd și eu Europa. Eu chiar am scris câteva versuri: «În Europa pasul meu să meargă / Nu în Siberii fără de sfârșit / Și să văd și eu ca alții lumea întreagă / Să simt că mai sunt vie, că n-am murit». Eu speram că am să ajung în Europa, necătând la vârsta mea, poate de aia și trăiesc atât de mult. Sau poate Dumnezeu îmi spune să mai rămân, să mai ajut pe cineva, fiindcă și acum au nevoie oamenii de mine și chiar colegii mei”.
În paralel cu activitatea sa de bază, Teodora Rotaru a fost implicată și în viața civică, a fost în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională, dăruindu-se cu pasiune luptei pentru limba română, tricolor și independența Republicii Moldova. Astăzi, continuă să fie activă în viața comunității:
„Am lucrat până la optzeci și cinci de ani, dar în timpul acesta eu am fost în organizații de caritate, «Flacăra Speranței», ajutam la bătrânei, Liga Democrat-Creștină a Femeilor. În Hîncești sunt voluntară la o casă de copii. Am luptat mult pentru tricolor, care mi-a fost și în copilărie prieten.
Am scris și o poezie despre tricolor. Am fost și la Marea Adunare Națională. Tricolorul nostru, steag / Te-ai întors la noi cu drag / Fost-ai rupt și împușcat / Înjosit și blestemat / Înodat și răsucit / De mancurți «fascist» numit / Însă tu ca un erou / Fluturi mândru iar din nou. Pământul nostru, chiar Moldova e european și atunci tot ne socoteam europeni, dar așa a fost vremea. Am luptat mult pentru Ilașcu”.
A fost parte și din Mișcarea voluntarilor din 1992, care s-a ridicat spontan pentru a apăra independența și integritatea teritorială a țării în timpul războiului de pe Nistru:
„Am fost la Mișcarea Voluntarilor în Transnistria. Au fost mii de oameni. Am vrut să vorbim cu Smirnov. În Varnița asta a fost. Veneau oamenii pe jos și din Cahul, și din Leova, din Căușeni, pe jos, fără transport, la mitingul acela. Și a venit unul - Voloșin - care spunea: Eu nu-s vinovat că s-a format Transnistria. Dar întrebați când o să mai vină Smirnov”.
Astăzi, Teodora Rotaru privește cu încredere spre noua generație de medici, dar are și un mesaj pentru cei care au ales să-și construiască viața peste hotare:
„Să rămână în Moldova. Să se perfecționeaze aici, că sunt medici foarte buni la conducere și, de fapt, la noi de acum se face și operație la inimă. Cardiologilor, rămâneți în Chișinău. Îmi pare rău că, iată eu am rămas. Măcar după ce au lucrat și au făcut ceva bani, lasă să se întoarcă acasă. De acum eu nu-i mai condamn că au lepădat tot ce au avut mai scump, țara și au plecat. Dar veniți măcar acum. Noi, cei în vârstă, ne simțim ca orfanii, ca în case de bătrâni”.
Dincolo de cariera în medicină, Teodora Rotaru este autoarea a șase cărți. Pentru activitatea sa profesională, civică și patriotică a fost distinsă cu zeci de diplome și medalii. Astăzi trăiește dintr-o pensie de aproximativ 4.500 de lei, însă continuă să îi sprijine financiar și moral pe alți bătrâni aflați în dificultate.
