O eră foarte importantă a ajuns la final. Lionel Messi, unul dintre cei mai valoroși fotbaliști din toate timpurile, a anunțat aseară retragerea din naționala Argentinei.
Lionel Messi a făcut anunțul care întristează o țară întreagă și multe alte zeci sau sute de milioane de persoane din întreaga lume, el fiind văzut drept un idol pe întreg mapamondul. Argentinianul a spus că nu va mai juca pentru campioana mondială din 2022, adăugând că decizia îl doare.
În cadrul unei scrisori, Messi a ținut să le mulțumească mai multor persoane care și-au pus amprenta pe cariera sa, menționând că a venit rândul unor fotbaliști tineri și mai talentați să evolueze pentru echipa națională.
Totodată, el a dat de înțeles că moartea tatălui său a contribuit decisiv la acest pas final.
Lionel Messi a debutat în naționala Argentinei în 2005, într-un amical cu Ungaria, fiind eliminat la doar două minute după ce a intrat pe gazon. El a participat la șase Campionate Mondiale, câștigând titlul în 2022.
Pe parcursul aventurii sale în reprezentativa de seniori, Messi a marcat 125 de goluri în 207 meciuri, fiind liderul all-time al selecționatei sud-americane în clasamentul ambelor categorii.
























