O minciună despre credite l-ar fi costat peste un milion de lei. Un bărbat de 49 de ani a căzut în plasa unor falși oameni ai legii, care i-ar fi câștigat încrederea inclusiv cu documente falsificate. Doi suspecți au fost reținuți.
Potrivit unui comunicat al poliției, cei doi, de 34 și 52 de ani, i-ar fi spus victimei că pe numele său au fost contractate fraudulos mai multe credite. Sub acest pretext, bărbatul le-ar fi transmis 110.000 de lei.
Ulterior, victima ar fi fost convinsă să-și vândă apartamentul, cu promisiunea că îl va primi înapoi. Pentru a-i câștiga încrederea, suspecții ar fi folosit documente oficiale falsificate.
Cei doi riscă între șapte și zece ani de închisoare. Poliția continuă investigațiile pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului.




































