Escrocii continuă vânătoarea. În ultimele 24 de ore, poliția a înregistrat trei cazuri de înșelătorie telefonică, în care victimele au pierdut, în total, peste 430 de mii de lei. Alte 82 de tentative au fost dejucate la timp.
Potrivit unui comunicat al poliției, cele trei escrocherii au fost comise anterior, însă victimele au decis abia acum să le raporteze oamenilor legii.
Unul dintre cazuri a avut loc la Stăuceni. Pe 1 septembrie, un bărbat de 76 de ani a fost sunat de o persoană necunoscută, care s-a prezentat inițial drept angajat al companiei Moldtelecom, iar ulterior drept angajat al poliției.
Sub pretextul unor probleme care ar fi necesitat intervenția acestora, individul a reușit să câștige încrederea victimei și să o convingă să transmită fizic peste 216.500 de lei.
În alte 82 de situații, oamenii și-au dat seama la timp că au de-a face cu escroci și nu le-au transmis bani.
Poliția avertizează cetățenii să nu ofere bani sau date bancare persoanelor care îi contactează telefonic, indiferent dacă acestea pretind că sunt angajați ai Poliției, ai unor companii sau ai altor instituții. În cazul unui apel suspect, oamenii sunt îndemnați să încheie conversația și să sesizeze imediat Poliția la 112.





















