Jurnalista, scriitoarea și activista Gloria Steinem, una dintre cele mai influente figuri ale mișcării feministe moderne, a murit la vârsta de 92 de ani. Ea și-a dedicat peste cinci decenii luptei pentru egalitatea în drepturi, drepturile reproductive ale femeilor și alte cauze sociale.
Într-o postare pe Instagram, fundația sa a precizat că Steinem „s-a stins în pace” în locuința sa din New York, „înconjurată de mulți dintre cei care au iubit-o”.
„Aproape un secol din viața Gloriei a fost trăit din plin, iar ea a continuat să lupte pentru egalitate până la sfârșit. Cel mai mare dar al Gloriei a fost capacitatea sa de a-i asculta pe ceilalți și de a-i face să se simtă văzuți și auziți. Prin cuvintele, acțiunile și exemplul său, le-a oferit oamenilor libertatea de a fi ei înșiși, cu adevărat. Gloria a rămas fidelă spiritului său independent, fiind mereu curioasă și având un extraordinar simț al umorului”, se arată în postare.
Scriitoare și editoare de revistă, Steinem a cofondat, în urmă cu mai bine de 50 de ani, Women’s Action Alliance, o organizație dedicată combaterii sexismului. Și-a început cariera jurnalistică la New York, iar ulterior a cofondat revista „Ms.”, una dintre primele publicații care au abordat problemele femeilor dincolo de subiectele tradiționale precum gospodăria și frumusețea.
În anii 1970, Steinem a devenit una dintre principalele voci ale campaniei pentru drepturile reproductive ale femeilor, susținând totodată numeroase alte cauze. La 22 de ani, a trecut ea însăși printr-un avort ilegal la Londra. Ani mai târziu, a salutat decizia Curții Supreme a SUA din 1973 în cazul Roe v. Wade, prin care dreptul la avort a fost protejat la nivel constituțional. Aproape jumătate de secol mai târziu, Steinem avea să fie martoră și la anularea acestei decizii.
De-a lungul timpului, s-a pronunțat și în favoarea legalizării căsătoriilor între persoane de același sex, a egalității de drepturi și salariale pentru femei, precum și împotriva pedepsei cu moartea și a mutilării genitale feminine.




















