O schemă de evaziune fiscală și spălare de bani în domeniul importului și comercializării mărfurilor electronice a fost deconspirată la Chișinău. Valoarea presupusei ilegalități se ridică la peste 17 milioane de lei, iar administratorul și contabilul uneia dintre companiile vizate au fost reținuți.
Potrivit unui comunicat emis de Serviciul Fiscal de Stat, schema ilegală ar fi fost implementată pe parcursul anului 2025. Aceasta s-ar fi manifestat inclusiv prin tăinuirea plăților salariale și neachitarea obligațiilor fiscale aferente.
În perioada 2–3 septembrie 2026, oamenii legii au efectuat percheziții la sediile unor companii, în domiciliile și mijloacele de transport ale factorilor de decizie ai entităților vizate, pe întreg teritoriul țării.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente contabile, mijloace bănești, tehnică de calcul, înscrisuri de ciornă și alte materiale relevante pentru anchetă.
Procurorii și organul de urmărire penală urmează să stabilească măsurile procesuale care se impun în privința persoanelor reținute.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei.





















