PAS a pierdut votul opoziției după ce a refuzat extinderea până la sfârșitul anului a termenului de licențiere a importurilor de cereale din Ucraina, așa cum prevedea proiectul inițial. Dacă ieri, în prima lectură, s-a ajuns la un consens, astăzi opoziția nu a mai susținut măsura. Mai mult, nici autorul proiectului nu a votat pentru. Pe lângă reducerea termenului de licențiere, Comisia Economie a exclus asociațiile de profil din comisia care va decide acordarea licențelor, invocând un posibil conflict de interese. Decizia a stârnit nemulțumirea opoziției, care acuză guvernarea că schimbă regulile din mers și că face modificări „pe sub masă”.
Nemulțumirile opoziției au apărut după ce, ieri, chiar înainte de votul asupra proiectului de lege privind licențierea importurilor de cereale, Comisia Economie a redus termenul măsurii până la 31 octombrie, fără posibilitatea de prelungire. Opoziția a sperat că, până astăzi, lucrurile se vor schimba. Nu a fost însă să fie.
Deputații PAS își justifică decizia prin faptul că mai multe asociații din domeniu ar fi depus petiții și ar fi cerut un termen mai scurt pentru licențiere. Argumentul lor este că, în caz contrar, producția autohtonă s-ar putea scumpi.
O altă nemulțumire a apărut după ce, ieri, între prima și a doua lectură, Comisia Economie a exclus din comisia de licențiere asociațiile de profil. Modificările făcute de PAS au servit drept prilej pentru opoziție de a-și retrage sprijinul pentru proiect.
„În prima lectură, PCRM a susținut proiectul, el este necesar, dar termenul prevăzut îl face să fie doar unul de bifă. Acum, când pur și simplu «scuipați» în propunerea celor care lucrează în agricultură, noi ne abținem de la vot în a doua lectură”, a declarat deputata PCRM, Diana Caraman.
Într-un final, proiectul a fost votat de doar 53 de deputați PAS, asta pe când ieri, în prima lectură, măsura obținuse 83 de voturi.
Reamintim că fermierii au cerut ca importurile de cereale din Ucraina să fie licențiate până la sfârșitul anului, de teama că piața locală ar putea fi inundată de cereale mai ieftine, în condițiile în care hambarele sunt deja pline. Agricultorii avertizează că un aflux de cereale ucrainene ar putea împinge în jos prețurile pentru producția autohtonă.
Guvernul a acceptat însă doar parțial solicitarea și a propus licențierea pentru două luni. Executivul spune că o perioadă mai lungă ar putea afecta și alte sectoare ale economiei, precum zootehnia sau industria de morărit și panificație. Iar efectul final, avertizează autoritățile, ar putea fi resimțit de consumatori, prin prețuri mai mari.





















