Bună, prieteni! Haideți să vorbim Verde-n ochi despre ce am tăcut prea mult timp. Ana a fost victimă a violenței în familie timp de peste 25 de ani. Despre asta știa tot Măgdăceștiul, dar și polițistul din sat. De la început. În toamna lui 2025, Ana a decis să nu mai rabde. A depus o plângere penală împotriva soțului ei, pentru o infracțiune gravă comisă de el în familie. Pentru asemenea infracțiuni, de regulă, făptașii sunt puși sub arest. El însă a fost lăsat la libertate, în aceeași casă cu victimele sale.
Timp de nouă luni, Ana și fiicele sale au fost lăsate de instituțiile de stat sub același acoperiș cu abuzatorul lor. Ana a luptat! Ana a făcut tot ce trebuie să facă o victimă a violenței în familie. A depus plângeri, a făcut expertize medico-legale, a cerut ordonanță de protecție. De două ori. Ana a fost ucisă pe 31 august de soțul ei violent, aflat sub monitorizarea autorităților, formal, cu brățară la picior. Ana era de o vârstă cu mine și avea trei fete.
Această tragedie este mult mai gravă decât ne putem imagina, iar impactul ei depășește mult gardul frumoasei gospodării de la Măgdăcești. În aceste zile, frica s-a cuibărit adânc în sufletele a mii de alte femei din Republica Moldova. Femei care, la fel ca și Ana, au prins curaj și au denunțat abuzatorul, femei care încă nu au prins curaj, dar aveau speranța că odată ce vor depăși frica și vor depune un denunț și cerere de protecție, vor fi apărate de stat. În aceste zile, mii de abuzatori au aflat că pot scăpa de brățară dacă, de exemplu, pleacă peste hotare sau în Transnistria.
„Mă rog, în sate sunt mai multe bârfe, mai multe vorbe, dar ne pare rău de ce s-a întâmplat, poate într-adevăr, acum ne dăm seama că nu am fost atenți undeva, undeva am scăpat ceva, undeva am greșit și au rămas trei copii fără părinți”, a declarat primarul satului Măgdăcești, Liuba Cojocaru.
Tragedia de la Măgădăcești a scos la suprafață nu doar breșe grave și evidente ale sistemului de protecție a victimelor violenței în familie. Mai trist e că această crimă a scos la lumină multă neglijență și nepăsare din partea celor care aveau obligația de serviciu să o protejeze pe Ana de monstrul din casa ei.
Nu încape nicio îndoială că a fost un omor premeditat, pregătit din timp. Doar că prilejul pentru crimă a fost oferit chiar de cei care ar fi trebuit să îl prevină. Brățara de monitorizare a fost oarbă din prima zi. Dar inspectorul de probațiune care a depistat defecțiunea nu a făcut nimic pentru a repara gafa. Timp de 6 zile, agresorul, cu două dosare penale și fără domiciliu stabil, nu putea fi localizat, iar poliția nu a fost sesizată.
Ana nu a știut nimic despre faptul că cei care i-au promis că o vor apăra l-au scăpat de 6 zile din vizor pe agresorul ei. Dacă brățara era schimbată, dacă poliția era înștiințată, Ana era vie! Ana nu a primit nicio șansă să se salveze!
Ultima dată când inspectorul de probațiune l-a sunat pe agresor și el nu a răspuns, acesta se afla în drum spre casă, unde se ducea să își omoare soția.
„Pe cadavrul care a fost depistat ieri nu au era aplicată brățara de monitorizare electronică. - Și nici acum nu a fost găsită această brățară? - Nici pe moment nu este stabilit locul aflării acestei brățări”, a declarat șeful Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă.
Din păcate, crima de la Măgdăcești nu e doar despre neglijență în serviciu și proasta comunicare dintre instituții. Crima de la Măgdăcești aduce în atenția publică și marea problemă a clientelismului în procesul de achiziții publice. De zeci de ani, Inspectoratul Național de Probațiune cumpără brățări electronice de monitorizare de la una și aceeași firmă, chiar dacă de mai mulți ani există semnale clare că aceste brățări sunt de o calitate îndoielnică.
Poliția confirmă că de mai multe ori a depistat că agresorii cu brățări se aflau în alte locuri decât cele indicate de sistemul de monitorizare. Deci, aceste dispozitive, pentru care statul a cheltuit ani de zile zeci de milioane de lei, sunt imprecise, ușor de demontat și ușor de manipulat. Ele creează o falsă iluzie de protecție pentru victimele violenței domestice, făcându-le astfel o pradă și mai ușoară. Știe oare cineva astăzi câte dintre aceste brățări mai sunt oarbe?
De trei zile, auzim din gura tuturor decidenților din țară că în acest caz, „sistemul a eșuat”. Am mai auzit același verdict și în urmă cu șase luni, în cazul tragicei morți a Ludmilei Vartic. Am obosit de aceste scuze. Ce se întâmplă după verdictul public pronunțat? Se schimbă cumva sistemul? În 2025, au fost 14 cazuri de omor intenționat, similare crimei de la Măgdăcești, și alte 13 tentative de omor în familie. 4 femei au fost determinate la suicid. Alte opt victime au murit, snopite în bătăi în propria familie.
Pe lângă Probațiune, Poliție și Procuratură, Republica Moldova mai are de câțiva ani o Agenție întreagă dedicată prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor. O Agenție care ar fi trebuit zilnic să sune alarma și să vorbească despre lacunele sistemului, să îi convingă zilnic pe polițiști, procurori, asistenți sociali, că nu există problemă mai mare în țară decât femeile noastre snopite în bătăi sau omorâte de soți. Această instituție a rămas însă mută. Iar asta e grav, pentru că mai ratăm o șansă să le salvăm.
Premierul Vasile Tofan anunță că toți agresorii trebuie să răspundă. Vă spun Verde-n ochi: nu e suficient să răspundă agresorii. Criminalii domestici și abuzatorii au de multe ori complici în persoana celor care trebuie să prevină și să pedepsească violența în familie. Femeile vor fi snopite în bătăi și omorâte acasă până când nu vom înțelege, ca societate, că astfel de crime sunt grave și inacceptabile!
