Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

/VIDEO/ Cine ghicește vinul dintr-o singură degustare? 20 de pasionați și somelieri și-au testat abilitățile

main.00_15_03_14.Still3030
06 septembrie 2026, ora 13:30

20 de somelieri și simpli connoisseur de vinuri și-au testat calitățile în cadrul primul concurs național de degustare în orb. Vorbim despre oameni care după cinci minute de cercetare pot spune totul despre licoarea din pahar - de la anul în care au fost culeși strugurii, până la detalii ce țin de producător și tărie. Competiția a fost complicată, având în vedere că în concurs au fost degustate vinuri ale micilor producători.

„Pentru amatori ca mine misiunea este foarte complicată. Degustatorul are la dispoziție cinci minute timp în care trebuie să analizeze fiecare dintre cele opt vinuri, iar la final să treacă pe o foaie soiul din care a fost produs, producătorul, anul recoltei, dar și concentrația alcoolică”.

În concurs s-au înscris șapte echipe formate din cel puțin doi participanți. Încrederea între parteneri părea să fie elementul esențial.

Nota de zece, aceasta fiind și cea mai mare, era pentru răspunsul corect la întrebarea din ce soi de struguri este vinul. Concurenții mai acumulau cinci puncte dacă ghiceau producătorul și câte trei dacă mai și scriau corect anul de recoltare a strugurilor, dar și concentrația alcoolică.

Alexandru Cuzmici este degustator profesionist cu o experiență de 12 ani, timp în care a fost parte a unor echipe de jurați la diferite concursuri internaționale din Franța, Italia, China, Rusia și Ucraina. Pentru el, degustarea vinului înseamnă mai mult decât o meserie.

„În primul rând, viața este scurtă și tu trebuie să încerci și noi moldovenii suntem legați cu vinul încă din copilărie, la mine... acuș vă spun de ce, inima se deschide mai repede când tu servești un pahar de vin”, a declarat somelierul Alexandru Cuzmici.

Și pentru Nicolae Cupcea profesia de somelier este una de suflet. Bărbatul compară degustarea fiecărui vin cu citirea unei cărți.

„Este o cultură aparte și se mai spune o frază că atunci când își place să citești, aceeași procedură o faci cu vinul. De fiecare dată o citești, exact ca și vinul, de câte ori nu ai degusta același vin, de fiecare dată este diferit”, a declarat somelierul Nicolae Cupcea.

Familia Preda și-a format proria echipă de degustatori. Cătălina a venit la concurs cu mama și cei doi frați. Deși cu toții au studii superioare în domeniul vinificației, spun că pentru ei experiența contează mai mult decât trofeul.

„În primul rând am analizat culoarea și culoarea nu este un galben deschis, este mai mult un galben pai cu reflexii aurii, ceea ce ne dă de înțeles că este un vin cu anul roadei nu din 2025, dar mai târziu, noi am scris 2024, după care l-am mirosit și am simțit arome de fructe tropice. Cinci puncte, noi ne bucurăm”, a menționat specialista în comunicare și marketing vitivinicol, Cătălina Preda.

Concursul este organizat pentru prima dată și toate cele opt vinuri aduse pentru degustare sunt produse de producători mici. Președintele Asociației Somelierilor spune că nu întâmplător a alaes să desfășoare concursul la biblioteca națională.

„Preponderent, vinurile care sunt prezentate în acest concurs sunt vinuri de la mici producători, cei care sunt în cadrul festivalului, dar este un început destul de bun. Nu în zadar am ales această locație, pentru că pentru toți participanții, vinul nu este doar o băutură, este ca o carte și aici nu promovăm doar vinul, dar și cultura de consum și studiul vinului”, a declarat președintele asociației de somelieri, Mihai Druță.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - astăzi, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - astăzi, la Cutia Neagră PLUS!
Percheziții în Chișinău și în țară: Un grup, suspectat că pregătea dezordini în masă, cu ajutorul unor conturi false
Percheziții în Chișinău și în țară: Un grup, suspectat că pregătea dezordini în masă, cu ajutorul unor conturi false
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/VIDEO/ „Nu sunt cel mai puternic om din lume”: Lacrimi și nopți fără somn. Cum îl afectează războiul pe Zelenski
/VIDEO/ „Nu sunt cel mai puternic om din lume”: Lacrimi și nopți fără somn. Cum îl afectează războiul pe Zelenski

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente