Închiderea temporară a spațiului aerian al Republicii Moldova a afectat mai multe curse aeriene. Trei avioane aflate deja în zbor au așteptat aproximativ 15 minute în spațiul aerian al României, iar o altă aeronavă a fost redirecționată spre Iași.
Potrivit unui comunicat al Autorității Aeronautice Civile, cele trei aeronave aflate în zbor au fost menținute în așteptare până la redeschiderea spațiului aerian, după care au fost ghidate în siguranță către Aeroportul Internațional Chișinău.
Alte trei aeronave au rămas la sol pe Aeroportul Internațional Chișinău pe durata restricțiilor. Totodată, o aeronavă civilă a fost redirecționată și a aterizat la Iași.
Autoritatea Aeronautică Civilă precizează că măsurile au fost luate pentru gestionarea în siguranță a situației, cu prioritate pentru pasageri, echipaje și aeronave.





















