Un grup de cetățeni străini ar fi fost împiedicat să urce într-un mijloc de transport de pe ruta Chișinău-Odesa. Ambasada Israelului a solicitat Inspectoratului General al Poliției să investigheze incidentul, iar oamenii legii au dispus efectuarea verificărilor pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs și toate aspectele relevante.
Potrivit demersului Ambasadei, citat de IPN, incidentul ar fi avut loc marți, la Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”. Cei trei pasageri aveau bilete valabile, achitate în avans, pentru cursa programată la ora 03:20.
Pasagerii susțin că după ce și-au prezentat codurile de îmbarcare, șoferul și reprezentantul companiei de transport de la aeroport le-ar fi refuzat accesul în autobuz. Atunci când au cerut explicații, aceștia ar fi fost insultați și li s-ar fi spus că nu pot urca în autobuz pentru că sunt evrei.
Ulterior, autobuzul ar fi plecat, iar cei trei pasageri au rămas în terminalul aeroportului.
Ambasada precizează că pasagerii au fost nevoiți să găsească, în timpul nopții, un alt mijloc de transport, suportând un cost semnificativ mai mare. Aceștia au solicitat companiilor rambursarea banilor, precum și achitarea unor despăgubiri.
În acest context, reprezentanța diplomatică solicită examinarea circumstanțelor incidentului și a comportamentului persoanelor implicate, precum și întreprinderea măsurilor prevăzute de legislația în vigoare. Astăzi, oamenii legii au anunțat că, în cadrul procedurii de verificare, sunt examinate acțiunile persoanelor implicate, precum și respectarea cadrului legal aplicabil transportului rutier de persoane.
„În funcție de rezultatele verificărilor și de eventualele încălcări constatate, vor fi dispuse măsurile prevăzute de legislația în vigoare”, se arată în comunicatul IGP.






















