Un bărbat a suferit arsuri ușoare în urma unui incendiu izbucnit în amiaza zilei de 11 septembrie, într-un apartament din Bălți. Alte trei persoane au fost salvate după ce au fost evacuate pe geam, cu ajutorul autoscării de intervenție.
Potrivit unui comunicat emis de IGSU, la fața locului au intervenit trei echipe de pompieri și salvatori. Ajunși la fața locului, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins în totalitate apartamentul situat la etajul patru, precum și balconul locuinței de la etajul superior.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:37. Pompierii au reușit să localizeze incendiul la ora 13:15, iar lichidarea completă a flăcărilor a fost anunțată la ora 13:51.
Datorită intervenției prompte a pompierilor, șase persoane, inclusiv un minor, au fost evacuate din scara blocului, fiind astfel prevenit riscul intoxicării cu produse de ardere.
Bărbatul rănit, în vârstă de 40 de ani, a fost preluat de un echipaj medical și transportat pentru îngrijiri.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.
Conform datelor IGSU, în ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii au intervenit în 65 de situații de risc.
video: tg/balti_online





















