Fetița de 6 ani, rănită în urma unui accident violent produs la Strășeni în noaptea de 13 septembrie, a fost transportată la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Copila se află în stare foarte gravă.
Contactat de TV8, purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu, ne-a comunicat că pacienta este internată în cadrul Unității de Terapie Intensivă, cu multiple răni.
În prezent, aceasta beneficiază de îngrijiri medicale și este monitorizată permanent de echipa medicală.
TV8.md amintește că un bărbat de 39 de ani, soția acestuia, în vârstă de 37 de ani, și fiica lor de 6 ani au fost transportați la spital după ce mașina în care se aflau a derapat de pe traseu și a ajuns într-un canal de scurgere a apei.





































