Republica Moldova ar putea fi una dintre următoarele ținte ale Rusiei, avertizează David Petraeus, fostul director al Agenției Centrale de Informații din SUA (CIA). Potrivit acestuia, țara noastră este mai vulnerabilă decât alte state din regiune în fața presiunilor Moscovei.
„Putin încearcă constant să restaureze Uniunea Sovietică. Și nu cred că Lituania va fi următoarea țară vizată. Moldova este mult mai probabilă, deoarece este mult mai vulnerabilă în acest sens”, a declarat Petraeus într-un interviu.
Fostul șef al CIA a avertizat și asupra capacității Europei de a face față unei eventuale confruntări cu Rusia. În opinia sa, statele europene nu au implementat încă schimbările majore necesare în domeniul apărării și al modului în care sunt pregătite pentru războaiele moderne.
Petraeus s-a referit și la pierderile suferite de armata rusă în războiul din Ucraina.
„În fiecare lună, un număr mai mare de soldați ruși sunt uciși sau răniți decât numărul pe care Rusia îl poate mobiliza. Cu toate acestea, Rusia este un adversar puternic. Cine ar fi crezut că o țară ar putea suporta pierderi atât de mari?”, a declarat acesta.




































