Motorina atinge pentru a doua oară în 2026 un preț record, iar benzina stabilește pentru a treia zi consecutiv un maxim istoric. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri pentru 15 septembrie 2026. Astfel, benzina se va scumpi cu 9 bani pe litru, iar motorina – cu 18 bani.

Prin urmare, un litru de benzină va costa 33 de lei și 35 de bani, în timp ce motorina va fi comercializată la pompă cu 35 de lei și 15 de bani.
Recordul precedent la motorină a fost stabilit în aprilie 2026, când prețul unui litru a ajuns la 34,98 lei.
Totodată, prețul benzinei se află încă sub nivelul record înregistrat la 15 iunie 2022, când un litru a costat 33,90 lei.
Într-un comunicat, instituția precizează că situația tot mai alarmantă din Orientul Mijlociu și intensificarea riscurilor privind aprovizionarea globală cu produse petroliere au determinat o creștere semnificativă a cotațiilor internaționale ale produselor petroliere, ceea ce a dus la majorarea prețurilor.
Astfel, în ultimele zile, cotația Platts pentru o tonă de motorină a depășit nivelul de 1.570 de dolari, în timp ce cea pentru o tonă de benzină a trecut de 1.360 de dolari.
„Tensiunile din regiune continuă să afecteze principalele rute de transport maritim. Controlul unor zone strategice din apropierea strâmtorii Bab el-Mandeb de către rebelii Houthi, aliați ai Iranului, reprezintă o amenințare suplimentară pentru traficul din Marea Roșie, în timp ce circulația navelor prin Strâmtoarea Ormuz rămâne redusă în continuare”, se arată în comunicat.
Totodată, atacurile asupra infrastructurii energetice din Arabia Saudită au amplificat îngrijorările privind aprovizionarea globală, după ce un atac cu drone a determinat sistarea temporară a operării conductei East-West. Aceasta permite transportul petrolului către Marea Roșie, ocolind Strâmtoarea Ormuz, iar întreruperea activității sale sporește și mai mult riscurile privind exporturile de petrol din regiune.
„Faptul că motorina continuă ascensiunea și se menține mai scumpă decât benzina demonstrează încă o dată că asistăm la o situație atipică, generată în totalitate de factorii externi”, menționează instituția.
Cu toate acestea, în pofida situației internaționale și regionale, nivelul stocurilor existente este suficient pentru acoperirea consumului curent și se află sub monitorizarea permanentă a autorităților responsabile.





































