Cea de-a 78-a ediţie a Premiilor Emmy, desfăşurată luni seară la Peacock Theatre din Los Angeles, a intrat în istorie printr-o serie de performanţe remarcabile. Actriţa Jean Smart şi-a continuat parcursul impresionant, obţinând pentru al cincilea an consecutiv trofeul pentru cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial de comedie, pentru interpretarea sa din „Hacks”. La rândul său, Matthew Rhys a devenit primul bărbat care câştigă, în acelaşi an, două categorii pentru „Cel mai bun actor în rol principal”, graţie interpretărilor sale din „The Beast in Me” și „Widow’s Bay” . Cea din urmă a fost, de asemenea, una dintre marile câştigătoare ale sezonului, revendicând nu mai puţin de 14 trofee din cele 19 nominalizări .
Matthew Rhys nu a fost singurul mare câştigător al serialului „Widow’s Bay”. Comedia horror produsă de Apple TV a dominat şi categoriile dedicate rolurilor secundare într-un serial de comedie, cu trofee pentru Kate O’Flynn şi Stephen Root. Creatorul şi scenarista Katie Dippold, precum şi regizorul Hiro Murai, au plecat, de asemenea, acasă cu premii, transmite News.ro.
Serialul a câştigat inclusiv premiul pentru cel mai bun serial de comedie, trofeul pentru cel mai bun actor principal, acordat lui Matthew Rhys, precum şi premiile pentru scenariu şi regie.
Drama medicală „The Pitt”, produsă de HBO, s-a clasat pe locul următor, cu şapte trofee dintr-un total de 25 de nominalizări - cel mai mare număr de nominalizări obţinut de un serial în acest an. Producţia a câştigat premiul pentru cel mai bun serial dramatic, iar Noah Wyle a fost desemnat cel mai bun actor principal într-un serial dramatic, pentru al doilea an consecutiv. „The Pitt” şi-a aproape dublat astfel numărul de nominalizări faţă de anul trecut, când a avut 13.
La categoria miniseriilor, „DTF St. Louis” s-a remarcat, la rândul său, cu şapte trofee. Printre câştigători s-au numărat David Harbour, desemnat cel mai bun actor în rol secundar, şi Linda Cardellini, premiată pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. Creatorul serialului, Steven Conrad, a obţinut, de asemenea, premiile pentru regie şi scenariu.
Lista câştigătorilor la principalele categorii:
- Cel mai bun serial dramatic - „The Pitt”;
- Cea mai bună comedie - „Widow's Bay”;
- Cea mai bună mini-serie sau antologie - „DTF St. Louis”;
- Cea mai bună actriţă într-un serial dramatic - Rhea Seehorn, „Pluribus”;
- Cel mai bun actor într-un serial dramatic - Noah Wyle, „The Pitt”;
- Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial dramatic - Allison Janney, „The Diplomat”;
- Cel mai bun actor în rol secundar într-un serial dramatic - Tom Pelphrey, „Task”;
- Cea mai bună actriţă într-un serial de comedie - Jean Smart, „Hacks”;
- Cel mai bun actor într-un serial de comedie - Matthew Rhys, „Widow's Bay”;
- Cea mai bună actriţă în rol secundar într-o comedie - Kate O'Flynn, „Widow's Bay”;
- Cel mai bun actor în rol secundar într-o comedie - Stephen Root, „Widow's Bay”;
- Cea mai bună actriţă în mini-serie/antologie/film - Sally Field, „Remarkably Bright Creatures”;
- Cel mai bun actor în mini-serie/antologie/film - Matthew Rhys, „The Beast in Me”.
video: yt/Television Academy





































